VIDEO EXCLUSIV Marea iubire a Corinei Chiriac. Poveste interzisă în perioada comunismului
Corina Chiriac s-a iubit cu un mare artist de talie internațională. A fost la un pas să se mărite cu acesta și totuși nu a făcut-o!
Despre iubirile Corinei Chiriac de pe plaiurile dâmbovițene s-a mai scris, însă, mai puțin pe tema poveștii ei de dragoste din anii 70, cu un mare artist de talie internațională: Karel Gott!
Ea era una dintre cele mai dorite românce. El era un interpret îndrăgit în țara sa și adorat în întreaga Europă. Celebritatea de care se bucura Karel Gott la vremea respectivă a observat-o și Corina Chiriac, care a avut ocazia să cânte peste hotare în spectacolele acestuia. Corina l-a cunoscut pe Karel la un festival de muzică din Cehoslovacia, unde ne-a reprezentat țara. Românca s-a îndrăgostit de Karel Gott, un bărbat pe care îl doreau toate femeile și a avut o relație, de câțiva ani cu acesta.
Artista a făcut ani de zile naveta în țara iubitului ei, atât pentru concerte, cât și pentru a se întâlni cu el. Zvonurile care circulau pe atunci despre relația lor spuneau că cei doi au fost la un pas de căsătorie. Deși la noi presa tabloidă nu a scris despre această poveste, peste hotare, jurnaliștii nu au ratat ocazia. Ziariștii cehi au readus-o pe Corina în atenție, în mai 2008, ca fiind drept femeia care ar fi putut să se căsătorească cu marele artist. Tot atunci presa cehă a scris pe larg atât despre povestea de dragoste a Corinei cu cehul, cât și povestea artistului cu ospătărița care i-a dăruit un copil și pe care tocmai o luase de soție.
Colegii de presă de peste hotare au menționat că numai Corina ar mai fi putut deveni soția lui Karel. Ce a oprit-o? Unii spun că artista, care susținea la acea vreme turnee în mai multe țări europene, nu a vrut să renunțe la țara natală, alții spun că de vină ar fi fost regimul comunist. Să se fi temut artista, așa cum s-a zvonit, de soții Ceaușescu? De securitate? Cert este că solista noastră a cântat în fosta Cehoslovacia până în 1983, când i s-a ridicat pașaportul și nu i s-a mai permis să părăsească România decât în anumite țări.
Cine este Karel Gott?
Karel Gott (născut 14 iulie 1939 în Plzeň ) este un cântăreț și pictor amator din Cehia... Este considerat ca fiind cel mai de succes cântarețdiîn fosta Cehoslovacie și în prezent, Republica Cehă. A fost primul cântăreț ceh capabil de a combina aptitudinile vocale cu cele personale. Are un repertoriul variind de la muzica populară, arii de opere, compoziții clasice, și canzonete italiene, pentru a jazz, musicaluri, rock 'n' roll, country și western, și disco. Primul său concert la Carnegie Hall, New York, la 29 septembrie 2000, a confirmat cu siguranță măiestria lui vocal și talentele extinse.
Corina Chiriac, o carieră de succes!
Cântăreață de muzică ușoară, compozitoare, textieră, realizatoare de emisiuni de televiziune și actriță, Corina Chiriac este una dintre artistele de la noi cu cel mai mare succes, în special în anii '70 și '80. S-a născut pe 26 octombrie 1949 la București, într-o familie de muzicieni. În martie 1970 debutează la concursul TV „Steaua fără nume" regizat de Sorin Georgescu și Simona Patraulea, unde parcurge toate etapele și obține nota maximă, 10 și consacrarea în fața publicului român după o serie de dezbateri furtunoase cu prezentatorul emisiunii, Dan Deșliu. În același an se lansează pe plan național cu nemuritoarea lucrare a lui Ivanovici „Valurile Dunării". Reprezentă România la Festivalul Internațional „Cerbul de aur" în 1971 și obține o Cerbul de bronz. Susține numeroase turnee în țară și peste hotare. A cântat sute de melodii și a lansat numeroase șlagăre.
Secretul faimoasei Corina Chiriac! Aşa a slăbit 35 de kilograme