Ce vom mânca în viitor. Listă cu alimente pe care cel mai probabil le vom consuma frecvent

Ultima actualizare:

    Insectele reprezintă de zeci de ani o soluţie pentru combaterea foametei mondiale @shutterstockclickpentrufemei.ro
Insectele reprezintă de zeci de ani o soluţie pentru combaterea foametei mondiale @shutterstockclickpentrufemei.ro

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) prezice că până în anii 2070, vor mai exista aproape 11 milioane de oameni pe planetă. Între timp, mulţi vor suferi din pricina hranei insuficiente, iar cazurile de malnutriţie se vor înmulţi. Ce se poate face pentru a fi asigurată hrana pentru toată lumea?

Cu toate că schimbările se petrec cu repeziciune, îmbunătăţirile pe acest plan se pun în practică lent şi sunt parcă inexistente. Potrivit Global Footprint Network, folosim, în prezent, resursele naturii de 1,75 de ori mai repede decât se pot regenera ecosistemele planetei. În acest context, ce vom mânca în viitor şi de unde ne vom putea procura alimentele? În februarie 2018, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat asupra numărului de 1,9 miliarde de adulţi supraponderali sau obezi din întreaga lume. Subnutriţia - un dezechilibru în energia necesară pentru menţinerea corpului uman - este legată de 45% din decesele copiilor sub cinci ani. La nivel global, una din nouă persoane suferă de foame. Din păcate, găsirea unui punct de mijloc între prea mult şi insuficient nu se regăseşte în planurile din viitorul nostru imediat.

Însă tot mai multe surse iau în calcul următoarele alternative de mâncare pentru viitor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net