O femeie se laudă că a avut orgasme care au ținut câte 3 săptămâni. Cum a reușit
Norocoasă sau blestemată? O mamă a patru copii se laudă că a avut parte doar de nașteri lipsite de dureri, dab și de un bonus. În afară de bebelușii mult doriți, bineînțeles, un orgasm de trei săptămâni la fiecare dintre cele patru nașteri.
Femeia de 35 de ani a ajuns la aceste performanțe cu ajutorul terapiei prin hipnoză și a unor exerciții de respirație. În timp ce multe mame trec prin chinuri groaznice atunci când vine vorba să nască natural, Emily Street a fost o norocoasă.
Britanica a descoperit hipnoza și exercițiile de respirație dintr-o nevoie acută de a-și calma grijile. Își făcuse tot felul idei despre cum va fi când va da naștere, iar cele mai multe gânduri nu erau tocmai roz. “Îmi amintesc că eram gravidă cu Oscar, primul copil (acum în vârstă de nouă ani n.r.) și stăteam nervoasă pe canapea gândindu-mă că nu știu cum o să fac toată treaba asta cu nașterea”, și-a început Emily povestea, citată de Daily Mail.
A început să se informeze despre hipnoterapia natală și a făcut un curs în acest sens, pentru a fi pregătită trup și suflet pentru aducerea pe lume a primului moștenitor al familiei. Când a venit momentul mult așteptat, Emily a tratat totul cu calm și a ales să nască în apă, cu muzică ambientală pe fundal, într-o lumină difuză. S-a concentrat pe respirație, dar nu clasica metodă arătată chiar și în filme. În schimb, a preferat să inspire rar și prelung și să încerce să se concentreze, dar să se relaxeze în același timp.
“Am avut parte de o naștere fabuloasă și niciun pic de durere. Am fost și eu surprinsă de cât de bine a mers totul”, a povestit mămica. Euforia din momentele magice s-a transformat într-un orgasm care a ținut-o trei săptămâni. "Senzația pe care am simțit-o după nașteri a fost foarte, foarte aproape de cea a unui orgasm și a ținut trei-patru săptămâni", a încheiat Emily.