Bucureştiul se vrea Capitala Culturală Europeană, în 2021
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, ieri, un proiect de hotărâre privind depunerea candidaturii Bucureştiului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Oraşul se va bate pentru titlu cu alte cinci urbe.
Competiţia naţională pentru alegerea oraşului ce va reprezenta România, pentru a fi Capitală Culturală Europeană în 2021, se deschide în 2015.
Bucureştiul are o cocurenţă puternică: Cluj, Timişoara, Iaşi, Craiova şi Arad vor şi ele să fie desemnate.
Conform studiilor realizate cu privire la dezvoltarea oraşelor care au fost capitale culturale europene, printre beneficii se numără creşterea turismului în medie cu 12 procente în anul respectiv, a venitului regional prin proiectele culturale desfăşurate, a venitului oraşului, precum şi relansarea imaginii acestuia.
Ultimul oraş din România ales Capitală Culturală Europeană a fost Sibiu, în 2007.
Următoarea şansă a României de a avea o Capitală Culturală Europeană va fi abia peste alţi 15 ani.
Programul "Capitală culturală europeană" a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii.
Până în prezent, peste 40 de oraşe au deţinut acest titlu.