”Nu vă pasă de viața voastră?” 363 de pietoni, prinși de polițiști, în 3 ore, în timp ce săreau în fața mașinilor

Ultima actualizare:

    Polițista s-a dus repede să o ia de mână pe femeia care alerga prin fața mașinilorFotografii: Eduard Enea
Polițista s-a dus repede să o ia de mână pe femeia care alerga prin fața mașinilorFotografii: Eduard Enea

Viața are prioritate! Asta ar trebui să fie deviza fiecăruia dintre noi. Dar iată că sunt persoane care nu se gândesc câtuși de puțin la siguranța lor. Astăzi, 6 martie, în doar trei ore, 363 de pietoni au fost surprinși de polițiști în timp ce săreau efectiv în fața mașinilor. Trecerile de pietoni erau prea departe pentru ei.

Nimic nu-i sperie pe pietonii din Capitală. Traversează neregulamentar chiar și când în fața lor stă o armată de polițiști. Am văzut-o cu ochii noștri!

Agenții și ofițerii de la Brigada Rutieră s-au postat, azi dimineață, pe Șos. Colentina, în zona Bucur Obor. Este locul unde anual se produc cele mai multe accidente rutiere din București.

Zona Obor, locul unde au fost accidentați cei mai mulți pietoni

În 2016, aici au fost grav răniți șase pietoni. Trecerea a fost desființată, din cauza fluxului uriaș de mașini, iar oamenii ar trebui să folosescă pasajul subteran.

Pietonii alergau de colo-colo, pe mijlocul străzii
Pietonii alergau de colo-colo, pe mijlocul străzii

Cei mai mulți însă trec neregulamentar peste strada. Sar gardurile sau se strecoară printre ele. Chiar și în baston! În zadar le spun polițiștii că-și pun viața în pericol. Pietonii, indiferent de vârstă, o țin pe-a lor- au ei grijă.

Ce spun pietonii prinși că săreau în fața mașinilor

”M-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta și am trecut. Poate să-mi dea polițistul ce amendă o vrea, o să o plătesc și gata”, ne-a spus Ana Maria, în vârstă de 75 de ani.

Alexandra Toma are 76 de ani, venea de doctor și s-a scuzat că nu vede prea bine pentru că i-au fost puse niște picături. Dar cu toate astea, a luat-o la goană prin fața mașinilor.

Cu polițiștii de față, oamenii traversau neregulamentar
Cu polițiștii de față, oamenii traversau neregulamentar

Moș Ion, de 80 de ani, în baston, s-a strecurat prin gard cu gândul să traverseze prin mijlocul șoselei. Una dintre polițiste s-a dus fuga înaintea lui ca nu cumva omul să fie accidentat. ”Am ieșit să mă plimb”, a spus senin, în timp ce se căuta de acte prin buzunar.

Ștefănica Ivan, de 40 de ani, a spus clar că se grăbea la serviciu și că s-a uitat atent.

În intervalul 10.00-13.00, 34 de polițiști au stat cu ochii pe cei care au traversat prin locuri nepermise, în șase locații din oraș.

Au dat 363 de sancțiuni, dintre care 173 de avertismente scrise, în special pensionarilor. Amenda este între 290 și 435 de lei.

Oamenii au semnat procesele verbale cu zâmbetul pe buze, știind că au fost doar avertizați
Oamenii au semnat procesele verbale cu zâmbetul pe buze, știind că au fost doar avertizați

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net