Tramvaiele liniei 41 revin de luni pe traseul normal, între Ghencea și Casa Presei Libere
Tramvaiele liniei 41 își reiau circulația normală, începând de luni, 26.10.2020, între terminalele Ghencea și Piața Presei Libere, anunță STB SA.
Societatea bucureșteană de transport amintește, însă, că stația Uverturii, aflată pe sensul către Piața Presei Libere, va fi în continuare suspendată până la finalizarea lucrărilor de modernizare a peronului, iar tramvaiele vor opri în stația Orșova.
De ce a fost suspendată linia 41
Linia de tramvai 41 a fost suspendată în perioada 21 – 25.10.2020, pentru a permite METROREX SA executarea unor lucrări de deviere a liniei pe o porțiune din traseu, în scopul finalizării pasajului pietonal de la stația de metrou „Parc Drumul Taberei”, de pe Magistrala 5, Eroilor-Drumul Taberei. Metrourile pe această magistrală opresc în stațiile: Râul Doamnei, Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2
Care este traseul liniei 41
Traseul liniei 41 traversează Bucureştiul de la Piaţa Presei până în cartierul Ghencea (în zona stadionului Steaua), pe ruta: Piaţa Presei (cap linie) - Bd. Mărăşti - Bd. Alexandru Averescu - Str. Turda - Pasaj Grant - Cal. Crângaşi - Şos. Virtuţii (Militari) - Pasaj Lujerului - Str. Braşov (Drumul Taberei) - Bd. Ghencea (cap linie). Ambele capete de linii reprezintă primele terminale multimodale pentru transport în comun din Bucureşti.
Citiți și
Haos total pe linia 41, după suspendarea circulației tramvaielor