Unde e singura operă a lui Constantin Brâncuși, din București, pe care o poți vedea pe gratis
Poate că mulți dintre noi ne-am întrebat, plimbându-ne prin București, dacă o exista prin vreun parc, pe undeva, vreo sculptură realizată de Constantin Brâncuși, cu siguranță cel mai cunoscut și recunoscut artist român în plan mondial din toate timpurile. Iar dacă nu știați, există una. Singura operă brâncușiană expusă într-un loc public. E vorba de bustul generalului-medic Carol Davila, aflat în curtea Spitalului Militar Central.
Poate să pară ciudat – sau nu – dar există o singura lucrare realizată de Constantin Brâncuși ce se află amplasată într-un loc public din capitala țării ce l-a dat lumii. Dincolo de cele aflate prin muzee și colecții particulare, „Bustul Generalului Carol Davila” așa cum e ea cunoscută în indexul operelor brâncușiene, deține, singură, această onoare artistică. E drept, la ora actuală putem admira o copie din bronz a lucrării, originalul fiind mutat, după 1990, în interiorul Muzeului Militar Național. Povestea sculpturii e interesantă, fiind vorba de o operă timpurie de-ale marelui sculptor, realizată în 1903 pe când Brâncuși, care avea 27 de ani, abia absolvise de un an Școala Națională de Arte Frumoase din București. Era și prima comandă pentru un monument public pe care Brâncuși o primea, ea venind din partea Ministerului de Război. Era vorba de, cum spuneam, bustul generalului-medic Carol Davila, românul de origine franceză care a organizat și modernizat sistemul medical românesc în a doua jumătate a secolului 19.
Bustul lui Carol Davila făcut de Brâncuși n-a fost pe placul celor care au comandat-o
E drept, pentru primirea comenzii a mijlocit și eminentul doctor Dimitrie Gerota, care-i fusese profsor de anatomie lui Brâncuși, la Școala de Arte Frumoase și rămăsese impresionat de talentul olteanului din Hobița.Scopul nedeclarat al comenzii era ca Brâncuși să facă rost de bani pentru plecarea la Paris, unde își dorea să ajungă pentru continuarea studiilor. Atâta doar că suma pentru bustul lui Davila urma să o primească în două tranșe. Una, la început, cu ea nu au fost problemă, nimeni neștiind ce se va întâmpla ulterior. A doua, însă, n-a mai fost plătită niciodată. De ce? Pur și simplu din cauză că la final, la „recepția” lucrării, adică a versiunii în gips a bustului, mulți membri ai comisiei - în general, militari de grad înalt, care habar n-aveau despre artă - au dat din cap dezaprobator, văzând-o. Ba nu le plăcea poziționarea epoleților pe uniforma generalului, ba li se părea că nasul e prea mare , așa că i-au cerut tânărului artist modificarea urgentă a lucrării. Altfel, nu mai primea și banii din a doua tranșă, esențiali pentru drumul cu trenul spre Paris. Doar că lui Brâncuși, încă de atunci, conștient pe deplin de valoarea sa și a lucrărilor lui, atât i-a trebuit. Nici n-a vrut să audă, ba le-a întors spatele înjurându-i printre dinți pe scorțoșii membri ai comisiei. "Ar fi fost o muncă ușoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câțiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine și pe care simțeam că crește, an de an și de câțiva în rând, a izbucnit năvalnic și nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără nici un salut militar, spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, de față... și dus am fost, pomenind de mama lor”, avea să povestească el mulți ani mai târziu. Așa se face că îndărătnicul, dar genialul oltean a purces la drum spre Paris, pe jos. A trecut prin Budapesta, Viena, Munchen, ajungând finalmente la Paris, după mai bine de 2.000 de kilometri străbătuți întocmai ca Badea Cârțan spre Roma. E drept, bolnav de pneumonie, ultima bucată de drum, când intrase deja pe teritoriul francez, a făcut-o cu trenul. A intrat apoi și la Belle-Arte din Paris, a devenit și ucenicul lui Rodin, după care a intrat în istoria artei, devenind ucenic doar al propriei legende.
Lucrarea originală a fost înlocuită cu o copie din bronz, în 1990
În București, în schimb, domnii ofițeri au rămas cu lucrarea, neștiind prea bine ce să facă cu ea, de vreme ce nu le plăcuse. Abia după vreo nouă ani, bustul a fost turnat în bronz, dar când, în sfârșit, se decisese ridicarea și inaugurarea oficială a monumentului, s-a constatat că, între timp, gipsul se degradase şi s-a luat decizia reparării bustului prin suprimarea părţilor avariate. Asta a însemnat ciuntirea brațelor bustului și eliminarea egretei de pe chipiul generalului Davila. Astfel „aranjată”, sculptura a fost dezvelită oficial în toamna anului 1912, fiind amplasată în curtea Spitalului Militar. Deoarece Brâncuşi nu mai era în ţară la momentul respectiv, lucrarea a rămas aproape ignorată până în iarna anului 1938. În peste un sfert de secol, aproape că nici nu se mai știa cine e autorul sculpturii. Abia când Brâncuși a mai revenit prin Bucureşti, a dezvăluit faptul că el este autorul versiunii în gips a bustului. Când a văzut varianta "ajustată", cu braţele ciuntite şi fără egreta de pe chipiu, sculptorul, deja celebru, s-a gândit să îi dea în judecată pe cei care luaseră această decizie. Dar n-a mai făcut-o, considerând, probabil, că nu merită efortul și timpul lui. Însă, de bună seama, o mai fi pomenit ceva despre mamele lor. Originalul lucrării a rămas în curtea Spitalului Militar până în 1990 când a fost mutat în interiorul Muzeului Militar Național, în curtea spitalului din Calea Plevnei, 134, fiind amplasată o copie în bronz.
