Avion prăbuşit în Franţa: "Dumnezeule, ne lovim!". Ultimele clipe, filmate de unul dintre pasageri

Ultima actualizare:

    Foto: AP
Foto: AP

Dezvăluiri şocante la o săptămână de la tragedie! O înregistrare de câteva secunde, realizată înaintea prăbuşirii 4U9525 al companiei Germanwings, cu telefonul mobil, arată că pasagerii ştiau că vor muri cu aproape 5 minute înainte să se lovească de munţi.

”Doamne, Dumnezeule!”, au strigat cu disperare în mai multe limbi cele 149 de suflete de la bordul avionului Airbus A320 prăbuşit la 24 martie, în Alpii francezi. Apoi s-a lăsat liniştea! Jurnaliştii de la ziarul german ”Bild” şi săptămânalul francez ”Paris Match” au reuşit să vadă filmul realizat de o persoană de la bord cu telefonul mobil chiar înainte ca aeronava să se facă zob. Înregistrarea de câteva secunde a fost descoperită în cardul de memorie al celularului, care a fost găsit aproape intact de unul dintre cei 500 de salvatori la locul tragediei. Autenticitatea acesteia nu lasă loc de îndoială.

La bord s-a instituit haosul: un vacarm de nedescris, ţipete şi disperare şi nici o voce nu poate să fie identificată. Filmarea a fost făcută din spatele avionului care plecase de la Barcelona, dar nu avea să mai ajungă niciodată în oraşul german Düsseldorf. Nu se ştie dacă cel care avea să se pulverizeze în secunda următoare era în picioare sau aşezat în momentul în care a avut tăria să filmeze nenorocirea. Nu se ştie nici dacă înregistrarea a fost făcută de un pasager sau de un membru al echipajului. Ţipetele care se aud demonstrează că toate sufletele de la bord ştiau că nu mai aveau scăpare. Se aud cum strigă “Doamne, Dumnezeule!” în câteva limbi.

Avion prăbuşit în Franţa: 

Între victime se aflau: 72 de nemţi, 51 spanioli, 3 argentinieni, 3 britanici, 3 americani, 3 kazahi, 2 australieni, 2 columbieni, 2 iranieni, 2 japonezi, 2 mexicani, 2 marocani, 2 venezuelani, 1 belgian, 1 chilian şi 1 danez. Înregistrarea confirmă datele din cutia neagră care a fost recuperată. Pe fundal se aud clar bufnituri metalice, semn că pilotul încerca să spargă uşa cabinei cu un obiect metalic înainte de impact. Înregistrarea continuă până în clipa fatală când avionul atinge muntele. Cabina explodează. Totul se sfârşeşte. Expertul în telefoane, Dirk Lorenz, spune că e puţin probabil ca un celular să supravieţuiască unui asemenea impact. Însă cardul de memorie poate să reziste, fiind protejat de componente!

Avion prăbuşit în Franţa: Filmul tragediei

Revista “Paris Match” a relatat punct cu punct filmul tragediei.

  • 10.10: Comandantul de bord Patrick Sonderheimer (34 de ani) îi spune copilotului Andreas Lubitz: “Nu am avut timp să merg la toaletă înainte să decolăm”. “Du-te când vrei”, îi răspunde acesta.
  • 10.27:  Avionul atinge altitudinea de croazieră, de 11.500 de metri. Pilotul îi cere lui Lubitz să treacă avionul pe pilot automat. Copilotul îi spune a doua oară: “Poţi să pleci acum”.
  • 10.28: Se aud zgomote provenind de la un scaun. Comandantul îşi desface centura de siguranţă, se aude uşa deschizându-se, după care acesta îi spune lui Lubitz: “Deţii controlul acum”. Copilotul  îi răspunde pe un ton care se vrea degajat: “Sper”.
  • 10.30:  Lubitz rămâne singur în carlingă. Blochează uşa blindată din interior. Apoi se aude cum reprogramează pilotul automat  şi începe coborârea.
  • 10.33: Avionul pierde 900 de metri altitudine pe minut. Controlul de trafic aerian vede schimbarea şi încearcă să contacteze comandantul. Lubitz nu răspunde însă. Se aude cum comandantul încearcă să deschidă uşa carlingii şi bate în ea: “Eu sunt!”. Lubitz îl aude, dar nu reacţionează. Comandantul ia un tub de oxigen sau un extinctor pentru a forţa uşa. Nici un răspuns. Comandantul strigă: “Pentru numele lui Dumnezeu, deschide uşa!”.
  • 10.34: Apare prima alarmă, sonoră şi vizuală: “SINK RATE, PULL UP” (“coborâre excesivă, redresaţi!”). Lubitz nu reacţionează. Se aud  pasagerii care aleargă pe culoar.
  • 10.35:  Comandantul cere ca cineva să meargă să caute o rangă în spatele avionului. Se aud lovituri mai puternice în uşă. Pilotul forţează uşa.
  • 10.37 şi câteva secunde: Se declanşează a doua alertă sonoră şi vizuală: «TERRAIN, PULL UP» (Sol, redresaţi!). Lubitz nu reacţionează nici acum. Pilotul strigă: “Deschide nenorocita asta de uşă!”
  • 10.38: În pofida vacarmului, se aude clar răsuflarea lui Lubitz pentru că şi-a pus o mască de oxigen. El respiră normal. Avionul e la 4.000 m.
  • 10.40: Se aude un zgomot violent care vine din exterior. În acelaşi timp, în interior se aud urlete. Avionul se loveşte de un munte cu aripa dreaptă. Apoi nu se mai aude nimic în afară de alarmă şi strigătele pasagerilor.
  • 10.41: Avionul loveşte din plin masivul Estrop la altitudinea de 1.500 de metri şi cu o viteză de 800 km pe oră.

Avion prăbuşit în Franţa: Lufthansa a pregătit 300 milioane de dolari pentru despăgubiri

Compania mamă Lufthansa a filialei Germanwings dezvăluit, marţi, că Andreas Lubitz, copilotul de 27 de ani, acuzat că a prăbuşit intenţionat avionul, şi-a informat şefii de la şcoala de zbor în 2009 că suferise o depresie severă. Însă apoi a obţinut certificatul medical conform căruia era apt pentru zbor. Lufthansa a anunţat că firmele de asigurări cu care lucrează au rezervat 300 milioane de dolari pentru despăgubirea famiilor victimelor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tom Parker Bowles cu Printul William si Printul Harry la nunta lui Charles cu Camilla   profimedia 0218936184 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
steve si ivana instagram jpg
oua pixabay jpg
mesaje de anul nou 2024 jpg
persoane in noaptea de revelion jpeg
pensionare iDqv8 webp
index webp
62480480 jpg
calendar png
image
actualitate.net
image
actualitate.net