Cum s-a născut emoticonul Smiley. A fost vândut pe nimic de creatorul lui
Viaţa ar fi de neînchipuit astăzi fără emojis, „figurinele“ pe care le folosim ca să transmitem diverse reacţii în mediul online. Primul dintre ele, Smiley, a ajuns la „venerabila“ vârstă de 57 de ani.
Emoticon este prescurtarea a două cuvinte: emotion şi icon, iar în română este folosit, rar, ce-i drept, termenul emotigramă (emoţie şi pictogramă). Pentru mulţi dintre noi, pare că fac parte din viaţa noastră dintotdeauna, dar sunt o invenţie relativ recentă. Emoticonul Smiley, Smiley Face sau Faţa zâmbitoare, cum mai este denumit, a fost creat în 1963, Harvey Ball, un artist din Massachusetts, care lucra pentru compania State Mutual Life Assurance. Nu i-au trebuit decât 10 minute pentru această idee genială. Şi aşa a apărut Smiley aşa cum îl ştim azi cu toţii, negru pe fond galben.
Află aici motivul pentru care Harvey Ball a creat pe Smiley Face, suma infimă pentru care l-a vândut şi ce avere au făut ulterior alţii, din comercializarea emoticonului.