3 orașe fascinante în anotimpul rece: cum vă puteți distra în Budapesta, Viena și Linz și ce promoții există la biletele de transport

Ultima actualizare:

    Sursa foto: www.owegoo.com
Sursa foto: www.owegoo.com

Parcuri și grădini împodobite cu luminițe strălucitoare, băuturi calde savurate în dreptul ferestrelor, târguri încărcate cu bucate tradiționale alese, băi termale în aer liber și zeci de alte surprize plăcute vă așteaptă dacă vizitați, în această iarnă, Budapesta, Viena și Linz.

Sezonul rece este ideal pentru călătorii care vânează oferte avantajoase de cazare și promoții la biletele de transport, dar și pentru cei care fug de aglomerație și își doresc să profite de toate lucrurile bune pe care le aduce iarna. Budapesta, Viena și Linz sunt trei destinații turistice cu adevărat fascinante în anotimpul reci, potrivite atât pentru vacanțele de familie, cât și pentru escapadele romantice în cuplu.

Budapesta, destinația ideală pentru gurmanzi

Amatorii de călătorii care își doresc o excursie în sezonul rece în Budapesta vor fi încântați să afle că frigul nu răpește din magia orașului, ba din contră. Îndrăgostiții vor avea parte de o vacanță deosebit de romantică dacă hotărăsc să ia la pas parcurile din Budapesta - Grădina Károlyi, înconjurată de clădiri impozante și Grădina Filosofică, aceasta găzduind, printre altele, statuile lui Iisus Hristos, Buddha și Mahatma Gandhi.

Gurmanzii vor adora bucatele scoase la bătaie în cadrul târgurilor de Crăciun din capitala Ungariei. Cel mai mare Târg de Crăciun din Budapesta are loc în piața Vörösmarty tér, unde mirosul vinului fier, amestecat cu aroma castanelor coapte, va completa atmosfera idilică de sărbătoare. Cei mai energici dintre turiști pot patina pe cel mai mare mare patinoar din Europa, Műjégpálya, înconjurat de copacii din Parcul Orașului și situat în apropierea Castelului Vajdahunyad, în timp ce leneșii se pot relaxa în apele termale din oraș, printre care Széchenyi, se pot încălzi savurând un vin de calitate într-unul din barurile din centrul orașului ori pot asista la spectacole de operă, muzică clasică sau jazz.

Peisaje de basm și cultură la Viena

În ciuda temperaturilor scăzute din termometre, Viena este un oraș plin de viață chiar și în timpul iernii. Cerul albastru și zăpada pudrată în vârful copacilor creează panorame de o frumusețe incredibilă, iar cafenelele și barurile din cosmopolita capitală a Austriei sunt gata să adăpostească un număr mare de turiști care pot admira peisajele boeme de la ferestre, în timp ce sorb din băuturi calde.

Dacă vă aflați în Viena pentru o experiență culturală inedită, puteți vizita Muzeul Kunsthistorisches, un palat în care se află colecții vaste de lucrări artistice vechi de secole. Dacă vă lipsește vara, vizitați Casa Imperială a Fluturilor, unde vă veți pierde în împrejurimile cu aspect tropical, printre sute de fluturi colorați.

Savurați o ciocolată caldă organică la Stadtkind, unul dintre cele mai noi și la modă localuri din Viena, unde puteți gusta și alte preparate delicioase la prețuri rezonabile, sau o bucată de tort de casă la Café Central, un local vechi de 130 de ani.

Linz, fascinant prin clădirile impozante în stil baroc 

Linz nu se lasă mai prejos când vine vorba de distracții în sezonul rece, concurând cu „vecinii” mai cunoscuți, Viena și Salzburg. Orașul plin de viață, declarat în anul 2009 “Capitală europeană a culturii”, oferă o mulțime de opțiuni când vine vorba de preocupări și activități turistice. Cu ajutorul cardului Linz, în valoare de 15 euro pentru o zi sau 25 de euro pentru trei zile, puteți intra la principalele muzee din oraș și puteți călători nelimitat cu mijloacele de transport în comun. Luați tramvaiul din stația principală și mergeți spre inima orașului vechi, până pe podul Nibelungen, situat pe Dunăre, apoi întoarceți-vă pe jos și exploați Piața Hauptplatz, din secolul al XIII-lea, înconjurată de clădiri elegante cu arhitectură în stil baroc. Tot aici găsiți Coloana Sfânta Treime, finalizată în 1723, o adevărată capodoperă din marmură albă.

Opriți-vă din drum pentru a gusta, într-un restaurant călduros, din faimosul tort Linzer, despre care se spune că ar fi cel mai vechi tort din lume, preparat după o rețetă veche din 1696.

Vizitați muzeul Ars Electronica, unde veți putea observa efectele tehnologiei asupra lunii și traseul pe care omenirea l-ar putea urma grație acestor schimbări și nu ratați grandioasa operă Musiktheater am Volksgarten, una dintre cele mai moderne opere din lume, din punct de vedere tehnologic.

Bilete de transport de la Eurolines 

În planificarea călătoriilor, compania de transport internațional de persoane Eurolines vă face treaba mai ușoară. Primul pas în planificarea unei vacanțe este achiziționarea biletelor de autocar, iar Eurolines își încântă clienții cu oferte excelente. Informații suplimentare găsiți pe site-ul oficial Eurolines.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
casa din care se auzeau zgomotele jpg
Insomnie jpg
targ craciun sibiu 2 jpg
shutterstock 1940409940 jpg
pufuleti jpeg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Litoral Marea Neagra foto Ovidiu Oprea png
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net