«Nu ne pasă de criză, noi plecăm în vacanţă»!
Îmbrăcaţi lejer, cu geamantane burduşite după ei şi cu zâmbetul pe buze. Aşa i-am găsit, vineri (3 iulie), în aeroport, pe românii pregătiţi să decoleze spre ”paradisul” grecesc. Nu aveau nici un stres şi abia aşteptau să respire aerul de vacanţă.
Criza financiară din Grecia nu i-a speriat deloc pe români. La fel ca în alţi ani, şi vara aceasta, cei mai mulţi au ales ca destinaţie de vacanţă însorita Eladă. Ba chiar, unii dintre ei şi-au făcut rezervare pe ultima sută de metri, deşi ştiau că băncile sunt închise, iar la benzinării nu se prea mai găseşte combustibil.
“Deşi am cumpărat pachetul zilele trecute, preţurile nu au scăzut. Sunt convinsă că vom petrece o vacanţă frumoasă. Avem 500 de euro la noi şi sper să ne ajungă”, ne-a spus Mirela, care a zburat, vineri, spre insula Rodos, împreună cu soţul şi cei doi copii, de pe Aeroportul Henri Coandă.
Robert (25 de ani) a plătit 2.000 de euro pe sejurul de şapte zile, pe care-l va petrece cu iubita într-un hotel de cinci stele, din Rodos. ”Nu ne pasă de criză, noi plecăm în vacanţă! Avem toate mesele asigurate, 500 de euro la noi şi, dacă rămânem în pană, apelăm la card. Turiştii nu simt problemele financiare pe care le au grecii”, ne-a spus, zâmbind, tânărul.
Într-un spirit de glumă, o altă pasageră crede că atât timp cât măslinii nu au dispărut nu va muri nimeni de foame.123 de români s-au îmbarcat, vineri, în avion cu destinaţia Rodos, iar astăzi alţi 128 pleacă în Zakintos. Nu la fel de optimişti sunt însă turiştii din alte ţări, care au tăiat Grecia de pe lista de vacanţă. Autorităţile elene au anunţat că rezervările hoteliere scad cu 50.000 pe zi, din cauza evenimentelor din ţară, iar rata anulărilor a crescut de la 1,05% la 22%.
"Turiştii nu simt problemele financiare"
În charterul de Rodos, al agenţiei Paralela 45, s-a aflat, vineri, şi un grec. Dimitrios Triantafyllos (21 de ani) e student în România. Cu bagajul după el, tânărul atepta să încheie formalităţile de îmbarcare.
”Am intrat în vacanţă şi plec acasă. Nici nu vreau să ştiu ce mă aşteaptă. Pentru turişti e bine. Ei nu simt problemele financiare. Pot scoate de la bancomat fără limită, iar în insule viaţa este bună. Grecii nu pot scoate mai mult de 60 de euro pe zi de la bancomat”, ne-a spus Dimitrios, care se întoarce la şcoală abia la toamnă.
Ministrul de Finanţe grec vine cu veşti bune
Acordul dintre Grecia şi creditori este aproape finalizat, a declarat, vineri, ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, care a ţinut să precizeze că cele două părţi au purtat discuţii private pe parcursul săptămânii, relatează MarketWatch, citat de Mediafax.
”Indiferent care va fi rezultatul referendumului, acordul este iminent. Dacă grecii vor vota «DA», Guvernul va accepta propunerea avansată de creditori săptămâna trecută. Dacă vor spune «NU», vă pot preciza că în această săptămână de impas am primit propuneri interesante din partea oficialilor europeni, iar acordul este gata, mai mult sau mai puţin”, a spus Varoufakis. Grecii trebuie să voteze mâine, la referendum, dacă acceptă sau nu propunerile de reformă ale FMI, statelor din zona euro şi ale Băncii Centrale Europene.
Transportatorii navali îşi mută sediile în Cipru
Transportatorii navali din Grecia au de gând să-şi transfere sediile în Cipru, pe fondul crizei de la Atena, anunţă surse citate de Cyprus Mail. Directorul Biroului cipriot pentru activităţi navale, Thomas Kazakos, a confirmat că mai multe companii elene au început să se intereseze de taxele practicate şi de alte chestiuni administrative. ”Ţinând cont de situaţia din Grecia, e o consecinţă normală ca unii armatori să îşi caute o a doua bază în Republica Cipru”, a explicat Kazakos. Acesta a dat asigurări că industria navală din Republica Cipru nu va fi afectată de evoluţiile negative din Grecia.