5 meșteri sculptori împodobesc Chitila înainte de Crăciun. Iată poveștile lor!
Orașul Chitila a găzduit "Tabăra de sculptură", un proiect cultural interesant, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Ilfov, în colaborare cu Primăria Chitila. Acesta a fost inaugurat în luna octombrie, la stadionul din localitate, unde artiști consacrați au realizat creații pe care le veți putea vedea în curând, în localitate.
Marmura a prins viață în mâinile celor cinci maeștrii sculptori, toți membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, care timp de trei săptămâni și-au arătat talentul în domeniul lor. Aceștia au fost Cristian Pentelescu, Panaite Chifu, Carmen Tepșan, Adrian Curcan și Corneliu Tache, cinci oameni speciali care au dat viață blocurilor de marmură prin lucrări care, ulterior, urmează să însuflețească și să înfrumusețeze orașul. Vernisajul expoziției are loc joi, 11 noiembrie, de la ora 11, în Chitila. Doritorii îi pot admira în parcarea stadionului Chitila din strada Păcii nr. 24, lângă Parcul Dendrologic
Click! vă spune cine sunt cei cinci sculptori
Cristian Pentelescu (61 de ani) - "Coloana"
"Sculptură mea se va numi "Coloana", e cu totul altceva. Acasă și la atelierul personal am mai multe lucrări. Sunt ardelean, din Arad, dar din '86, de când am terminat facultatea, m-am mutat în București. Se poate să pleci la drum cu o idee și să iasă altceva, dar mai rar. Însă mă țin de ideea inițială. Am terminat Facultatea de arte plastice înainte de Revoluție, sunt profesor la liceul de arte platice Nicolae Toniza din București de 28 de ani. Am multe lucrări. O altă pasiune e mișcarea în aer liber. Lucrarea va rămâne proprietatea orașului Chitila. Am generații de liceu care mi-au urmat pasiunea și am și o fată, care a terminat Toniza, la mine, însă nu a mers pe drumul asta", ne-a spus maestrul.
Panaite Chifu (68 de ani) - "Singuri printre nori"
"Lucrarea mea se numește "Singuri printre nori", cum suntem toți în viață, așa cum sunt toți spectatorii care vor ajunge prin fața acestei lucrări. Caut să simbolizez spiritul descarnat, l-am simbolizat altfel. Sunt din Siliștea Gumești a lui Marin Preda, în București am venit din vremea liceului. Aveam 2 ani când am început să mâzgălesc și nu m-am mai oprit. Ai mei voiau să mă facă doctor. Am fost profesor, am copii care mi-au trecut prin mână. Am două fete talentate, eu și soția mea am avut dublu talent pentru muzică și artă. Am până acum 50 de lucrări în marmură în România, am în Mexic, Franța, Spania, Portugalia, Germania, Italia, China, Japonia, Coreea. Am făcut mai multe, de exemplu, în Taiwan. Sculpturile sunt ca și copiii mei. Acasă am câteva, nu pot trăi într-un mediu fără artă. Dar e muncă de sclav, nu e o muncă brutală, este contiuuă, fizic și sentimental".
Carmen Tepșan (62 de ani) - "Protector"
"De 40 de ani fac această meserie și lucrarea mea se numește "Protector". Ideea am pornit-o uitându-mă la harta locului, am văzut salba aceea de lacuri de aici și am făcut o combinație de unghiuri drepte și părți moi. Am vreo 40 de lucrări în toată lumea, Argentina, Mexic, Guatemala, Germania, Franța, Italia, Ungaria, Egipt, Coreea de Sud și sunt lăsate acolo. Pasiunea asta o am din școala generală, pentru că voiam să fac artă și când am ajuns la liceu am vrut să fac sculptură, modelaj în lut. În clasa a 9-a am avut ora de atelier și ne-a învățat domnul profesor să cioplim și am zis, "asta e ce vreau să fac". Folosim întotdeauna apărători pentru față, suntem prudenți. Lucrarea va rămâne aici, mai dau o fugă să o văd. Nu am copii, scuplturile sunt copiii mei. Locuiesc în București și sunt profesoară la liceul de arte plastice. Alte pasiuni - iubesc muntele, drumețiile, tot piatră pînă la urmă".
Adrian Curcan (70 de ani) - "Poartă Universului"
Lucrarea mea se numește "Poartă Universului", e vorba de energie - soare și materie. Am peste 14 lucrări în portofoliu, la Pitești, Oarba de Mureș, în lume, prin Italia. Sunt din București, fost profesor de arte, la pensie, dar activ. Pasiunea pentru sculptură este din liceu, din clasa a 12-a, am dat la Cluj, la sculptură, deși eu sunt de lângă Iași. Dacă nu ai o temă clară poți începe de la o idee și să ajungi la alta. Este bine să ai un dialog cu piatra, cu materialul, să pui în evidență valoarea materialului, în cazul nostru mamura. Dar aici am avut conceptul clar. Orice lucrare e ca un copil și țin la ele, îți e dor de ele, să le vezi, dar știi că sunt undeva și stau bine acolo. Lucrez cu două universități, predau online. Am avut elevi care au dat la faculatate și am un fiu, e muzician, profesor de pian stabilit în Italia, căsătorit, am o nepoțică. Acasă am atelier de sculptură, în București, dar nu am multe sculpturi".
Corneliu Tache (75 de ani) "Cascada Lucia"
"Sunt pensionar, pasiunea vine din liceu, am făcut liceul de arte plastice, actualul Nicolae Tonitza, unde am fost și profesor înainte de pandemie. Din '90 sunt în București. Lucrarea se numește Cascada Lucia. Am două nepoțele, Anastasia și Lucia. Am un fiu, Alexandru, de 39 de ani, a terminat sculptură, lucrează grafică, face filme. Am fost profesor din '71, la Ploiești, din '90, în București. Sunt din Capitală. Am avut promoții bune, câțiva elevi care s-au ținut de treabă. Am fost cam la 26 simpozioane cu tot atâtea lucrări. Alte pasiuni sunt bicicleta și patinajul".
