Accident tragic în Caraș-Severin. Victimele, aruncate la 50 de metri distanță de mașină
O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alta a suferit multiple traumatisme în urma unui accident de circulaţie care a avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă între localităţile Bozovici şi Bania, din judeţul Caraş-Severin. Victimele au fost aruncate la 50 de metri distanță de mașina care s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, echipele de salvare care au intervenit la locul accidentului le-au găsit pe cele două victime aruncate la circa 50 de metri distanţă de autoturism, transmite Agerpre, citată de Hotnews.
"O victimă în stare de inconştienţă, care prezenta răni multiple, a fost transportată de urgenţă de echipajul SMURD la Centrul de permanenţă Bozovici, ulterior fiind preluată de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi dusă la UPU Reşita. Celei de-a doua victime, care nu prezenta semne vitale de viaţă, i s-au aplicat de îndată manevrele de resuscitare, dar fără rezultat", se arată în informarea ISU Caraş-Severin.
Citește și:
VIDEO. Lucian Bode, ministrul Transporturilor, implicat în accident rutier. Vezi AICI imaginile
Accident grav în Constanța. Două persoane au murit pe loc, alte două au fost transportate la spital