Carantină prelungită cu 14 zile în Zalău și alte două orașe din Sălaj. Rata infectării continuă să fie ridicată
Carantina va fi prelungită cu alte 14 zile în orașele Zalău, Cehu Silvaniei și Jibou din județul Sălaj. Zalău a fost primul municipiu reședință de județ din România care a intrat în carantină, în 5 noiembrie, când rata de infectare era 8,47 la mia de locuitori, iar acum a ajuns la 8,72.
Decizia prelungirii carantinei în cele trei orașe a fost anunțată joi de către Prefectura Sălaj. "La propunerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sălaj, comandantul acțiunii, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a semnat ordinele de prelungire a carantinei zonale pentru localitățile Zalău, Cehu Silvaniei și Jibou. Astfel, carantina zonală va fi prelungită începând de astăzi, 19 noiembrie, pentru o perioadă de 14 zile", au anunțat autoritățile județene. Conform datelor furnizate de către autorități la Zalău rata de infectare a ajuns la 8,72, la Jibou - 9,74, iar la Cehu Silvaniei - 6,95, relatează Hotnews.
Bistrița și Satu Mare, în carantină de joi, 19 noiembrie
n municipiul Bistriţa, rata de infectare a depăşit 9 cazuri la mia de locuitori, iar transmiterea comunitară a crescut în ritm alert, în ultimele săptămâni. În aceste condiții, Prefectura Bistrița-Năsăud a anunțat că municipiul Bistrița intră oficial în carantină. În Satu Mare rata de incidență a depăşit 7 cazuri la mia de locuitori, iar autoritățile au decis carantinarea orașului pe o perioadă de 14 zile.