În ce hal trăiesc bătrânii noștri! Harta pensiilor

Ultima actualizare:

    Acestea sunt veniturile medii ale pensionarilor, pe fiecare județ în parte
Acestea sunt veniturile medii ale pensionarilor, pe fiecare județ în parte

Suntem săraci lipiți, iar acest lucru se reflectă, în special, în traiul bătrânilor. Au pensii mici, cu care abia reușesc să supraviețuiască de la o lună la alta. Iată cât primesc de la stat după o viaţă de muncă!

Sunt peste 5 milioane de pensionari în România, iar cei mai mulți dintre ei au muncit o viață întreagă şi au plătit contribuții la stat. Şi cu ce s-au ales? Pilonul I se calculează în funcție de vechime, de salariile pe care le-au avut fiecare, dar și de valoarea punctului de pensie, care în prezent este de 1.000 de lei.

Iar pensia medie de asigurări sociale este în multe județe ale țării sub acest prag.

Pensia medie, între 860 și 1.581 de lei

Ultima statistică dată publicității de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) arată că pensia medie plătită în decembrie 2017 a fost între 860 și 1.581 de lei.

Suma cea mai mică a fost înregistrată în județul Botoșani, iar cea mai mare în sectorul 1 Capitalei.

Urmează în top sectorul 6 cu 1.392 de lei, sectorul 2 cu 1.388 de lei, județul Hunedoara cu 1.353 de lei, sectorul 3 cu 1.331 de lei, sectorul 4 cu 1.318 lei, județul Brașov cu 1.279 de lei, sectorul 5 cu 1.155 de lei, județul Prahova cu 1.148 de lei.

În rest, pensiile medii din celelalte județe sunt puțin peste 1.000 de lei, iar în cazul a 15 dintre ele, Botoșani, Giurgiu, Vaslui, Vrancea, Olt, Ilomița,  Buzău, Bistrița, Satu Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Tulcea Călărași, Arad, sumele sunt între 860 și 977 de lei.

”Ne ne mai gândim la mâncare”

Bătrânii se plâng că banii nu le ajung, astfel că de multe ori rămân flămânzi. ”Suntem bolnavi, avem nevoie de multe medicamente care sunt scumpe, ne împovărează și întreținerea. Nu ne mai gândim la mâncare. De multe ori, mă satur cu un iaurt și un codru de pâine”, ne-a spus, printre lacrimi, Ion, în vârstă de 80 de ani.

Primește de la poștaș 1.000 de lei pe lună, după 35 de ani de muncă.

Tot de la CNPP aflăm că cei mai mulți pensionari trăiesc în județul Cluj, 169.733 de persoane, și cei mai puțini în județul Tulcea, 45.507.

Creșteri ale punctului de pensie până în 2020

Potrivit programului de guvernare, punctul de pensie va crește anual, după cum urmează:

- la 1 iulie 2018, la 1.100 lei;

- la 1 aprilie 2019, la 1.265 lei;

- la 1 aprilie 2020, la 1.400 lei;

- 1 octombrie 2020, la 1.775 lei.

Și nu este tot! Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a precizat faptul că după majorarea de la 1 iulie se va face o recalculare la fiecare pensie în parte.

Tot în iulie 2018 ar urma să fie gata și noua lege a pensiilor, care inițial era prognozată pentru 1 octombrie 2017.

Amânarea s-a produs pentru că specialiștii au avut nevoie de mult timp ca să aibă acces la toate informaţiile, după cum a spus Liviu Dragnea, președintele PSD.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
copiii frumoși ai starurilor colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bitcoin, criptomonede, portofel virtual FOTO Shutterstock
leu scapat cusca jpeg
1 casa cu numar 1068354929 jpg jpeg
avion prabusit kazahstan captura video jpg
sfantul stefan shutterstock 52549786 jpg
acc suceava jpg
ninsori bosnia captura video jpg
masini politie in mers jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net