Cutremur în România. Ce trebuie să faci în caz de seism. Ghidul pentru situaţii de urgenţă

Ultima actualizare:

    Iată ce măsuri de siguranţă trebuie să iei în caz de cutremurfoto: Pixabay
Iată ce măsuri de siguranţă trebuie să iei în caz de cutremurfoto: Pixabay

Cutremurul din noaptea de vineri (31 ianuarie), cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter, a fost cel mai puternic din ultimele 15 luni. Seismul s-a resimţit puternic în Vâlcea, dar şi în mai multe zone, printre care şi Bucureşti. Nu au existat victime, din fericire, deşi au fost apeluri la 112 şi mai multe persoane au avut atacuri de panică. În astfel de condiţii, specialiştii au un set de măsuri de siguranţă pe care trebuie să le urmăm în cazul unui cutremur în România.

Cutremurul din România de vineri a fost unul la o adâncime de 140 km. El s-a resimţit în Vrancea, dar şi în mai multe oraşe din ţară, printre care Bucureşti, Bacău şi Brăilă. Mai multe persoane au sunat la 112 pentru a spune că au atacuri de panică, însă nu au existat pagube materiale. Pentru a evita însă o situaţie dramatică, autorităţile au emis o serie de măsuri de siguranţă. Iată ce trebuie să faci în caz de cutremur. 

Cutremur în România: Măsuri înainte de seism

Protecția în caz de cutremur începe de fapt cu mult înainte să se producă. Iată ce măsuri ne sfătuiesc autoritățile să luam ca să ne protejăm viața în cazul unui seism major. Acestea sunt cuprinse în ”Ghidul cetățeanului pentru situații de urgență”.

  • Executaţi lucrări de reparaţie şi întreţinere la clădirile care necesită acest lucru. Nu faceţi modificări la clădiri, în vederea măririi sau micşorării unor spaţii, care afectează structura de rezistenţă a acestora;
  • Nu montaţi instalaţii grele (antene, instalaţii de ventilaţie/climatizare, etc.) pe elementele structurale sau nestructurale ale clădirii, dacă acestea afectează structura de rezistenţă.
  • Pregătiţi-vă rucsacul pentru situaţii de urgenţă: rucsacul pentru situaţii de urgenţă conţine obiecte care vă ajută să supravieţuiţi timp de 3-5 zile, în cazul în care este nevoie să părăsiţi locuinţa.
  • Priviţi în locuinţa dumneavoastră şi încercaţi să vă imaginaţi ce ar putea să se întâmple în fiecare cameră dacă s-ar produce un cutremur. Cu ajutorul acestei liste, vă puteţi verifica gradul de siguranţă în locuinţă în caz de cutremur.

Citeşte şi 

Cel mai mare cutremur din istoria României nu a fost în ʼ77

De ce nu a transmis RO-ALERT avertizare cu privire la cutremurul de azi-noapte: „Populația este needucată!”

Ştiți de unde se întrerupe alimentarea cu apă, electricitate şi gaz în caz de cutremur?

Astfel, conform ghidului, ar trebui să ne intereseze dacă, de exemplu, sistemul de încălzire cu sobă este montat corect şi solid sau dacă instalaţiile de încălzire a apei şi alte aparate menajere grele, care prin răsturnare ar putea să rupă conductele de gaz sau de apă, sunt bine fixate.

  • Trebuie să verificăm dacă mobila grea şi rafturile sunt bine fixate împotriva căderii și să avem grijă ca obiectele grele să fie amplasate pe rafturile de jos.
  • Oglinzile, tablourile şi alte obiecte atârnate pe pereţi trebuie fixate împotriva desprinderii. Este important de știut că pereţii din dreptul paturilor trebuie să fie liberi de tablouri sau alte obiecte decorative. Paturile şi fotoliile să fie amplasate departe de sobe şi ferestre iar ușile dulapurilor trebuie să fie bine închise astfel încât să se evite căderea conținutului acestora.
  • Sub picioarele televizoarelor, calculatoarelor și a altor aparate ce ar putea aluneca pe timpul cutremurelor, ar trebui să fie montate sisteme antiderapante
  • Articolele inflamabile şi produsele menajere chimice trebuie să fie depozitate departe de sursele de căldură şi în locuri în care au şanse minime de a se răsturna.

Ce facem când a început cutremurul

Nu are importanţă unde ne aflăm în momentul producerii cutremurului. Important este să ne păstrăm calmul și să căutăm un loc unde să ne adăpostim.  

Dacă ne aflăm în interiorul unei clădiri, este important să nu încercăm să ieşim afară sau pe balcon. ”Adăpostiţi-vă sub o masă, un birou sau o piesă solidă de mobilier şi ţineţi-vă bine de aceasta. Dacă sunteţi pe un hol, aşezaţi-vă în poziţie ghemuit lângă un perete interior. Protejaţi-vă capul şi faţa. Îndepărtaţi-vă de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobile înalte, aparate de iluminat”, se arată în ghidul de urgență.

Însă cutremurul ar putea să nu ne prindă acasă. Astfel, dacă ne aflăm într-un hotel, este important să citim instrucțiunile din cameră. Trebuie să identificăm încă de la cazare locurile sigure de adăpostire în caz de cutremur (de exemplu: sub o masă solidă).

Pentru persoanele care se află în scaune cu rotile, este important să își păstreze cumpătul. Trebuie să blocheze roțile și să își protejeze capul și ceafa.

În cazul în care ne prinde cutremurul în magazin, trebuie să căutăm locuri cât mai departe de ferestre ori de raioane cu obiecte grele. Este important să nu utilizăm liftul.

Dacă suntem în lift în timpul producerii cutremurului, trebuie să apăsăm butonul de urgenţă. Cand liftul se opreşte, este important să ieșim  cât mai repede posibil din lift şi și să cautăm un loc sigur unde să ne adăpostim.

Trebuie să ținem cont de faptul că pe timpul cutremurului obiectele pot să se răstoarne sau să alunece, tencuiala din tavan se poate desprinde iar geamurile se pot sparge.

Ce facem dacă ne prinde cutremurul afară

În cazul în care cutremurul ne prinde în afara clădirii, este important să ne adăpostim într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice sau stâlpi. O distanță de cel puțin 10 metri de cablurile elctrice rupte sau căzute ar trebui să ne asigure protecția.

În cazul în care suntem în mașină, specialiștii ne recomandă să nu ieșim din vehicul până la încetarea cutremurului. Iar dacă în jur sunt cabluri electrice rupte trebuie să așteptăm până la venirea forțelor de intervenţie. Trebuie să oprim într/un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

Dacă suntem pe munte trebuie să avem în vedere că pe pantele instabile, sunt posibile căderi de pietre sau de copaci ori alunecări de teren.

Ce facem după ce s-a terminat cutremurul

După ce s-a încheiat cutremurul, este important să ne păstrăm calmul. ”Liniştiţi persoanele speriate şi copiii. Verificaţi dacă sunteţi răniţi şi apoi uitaţi-vă şi la persoanele din jur. În cazul în care sunt răniţi, asiguraţi primul ajutor, doar dacă vă pricepeţi”, se mai arată în ghidul pentru situații de urgență.

Însă sunt situații grave, în care este posibil să fim prinși sub dărâmături sau blocați în diverse incinte. În acest caz, dacă este posibil, la anumite intervale de timp, trebuie să lovim cu un obiect tare în partea cea mai compactă a locului în care suntem blocaţi, pentru a transmite semnale ce pot fi identificate şi localizate de aparatura specială de căutare-salvare.

Atenție, vom folosi telefonul doar pentru a semnala o urgenţă.

Trebuie să ne punem încălţăminte şi haine rezistente pentru a evita să fim răniți de bucăţile căzute, în special cele de sticlă. Imediat după cutremur trebuie să vedem dacă locuința a suferit pagube. Astfel, se verifică starea instalaţiei de gaz doar cu emulsie de apă şi săpun. În cazul în care se constată emisii de gaz, trebuie închis robinetul de alimentare cu gaz, trebuie îndepărtate sursele de foc şi deschisă fereastra.

Dacă alimentarea cu apă curentă este în continuare disponibilă, trebuie să umplem cada şi alte recipiente, pentru cazurile în care aceasta s-ar putea opri ulterior.

În cazul în care suntem obligați să părăsim locuința pentru că nu mai este sigură, trebuie să luam rucsacul de urgenţă. S-ar putea ca mişcarea seismică să fi afectat rezistenţa scărilor. Autoritățile ne îndeamnă că, dacă avem nevoie de ajutor şi nu mai putem ieşi din locuinţă, trebuie să punem la fereastră un afiş pe care scrie cu litere foarte mari: A J U T O R !

”Ascultaţi la radio instrucţiunile autorităţilor. Nu folosiţi maşina decât în situaţii extreme. Căile de circulaţie trebuie lăsate libere pentru maşinile de intervenţie. În unităţile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial, profesorii îndrumă copiii şi asigură protecţia acestora până la sosirea unui adult din familie”, mai precizează ghidul.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alimente care devin toxice la frigider  Sursa foto shutterstock 1976067755 jpg
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
image
actualitate.net
image
actualitate.net