Dacian Cioloș, după ziua cu 561 de decese Covid: "Timpul discursurilor politice a trecut, ne ajung din urmă faptele"

Ultima actualizare:

    Dacian Cioloș
Dacian Cioloș

Premierul desemnat, Dacian Cioloş, a afirmat, marţi seară, că cifrele record înregistrate în pandemie arată ”un eşec de proporţii al statului”. ”Trăim zile cumplite”, a declarat premierul desemnat, adăugând că Ioana Mihăilă a făcut tot ce a putut pentru a nu se ajunge aici.

Premierul desemnat Dacian Cioloş a ţinut să transmită, marţi seară, condoleanţe tuturor familiilor care astăzi şi zilele trecute au pierdut pe cineva drag.  

”Este un eşec de proporţii al statului pentru că nu a reuşit să preîntâmpine ceea ce se întâmplă în aceste zile. Trăim zile cumplite şi toţi cei care suntem în funcţii publice trebuie să tragem învăţăminte şi să fim responsabili faţă de faptele noastre. Timpul discursurilor politice a trecut, ne ajung din urmă faptele şi iată că, aşa cum spunea şi preşedintele Iohannis, suntem în ceasul al doisprezecelea când trebuie să luăm decizii”, a spus Cioloş.  

"Este deja ceasul al 12 lea pentru a rezolva este crize"

El a precizat că audierile de marți din Parlament, ale miniştrilor propuşi în Cabinetul său, care au durat până seara târziu, arată ”determinarea lor de a se apuca de treabă, de a lua măsuri imediate pentru a rezolva criza politică, criza pandemică şi cea energetică. 

”Este deja ceasul al 12 lea pentru a rezolva este crize, şi de astăzi înainte trebuie să discutăm despre soluţii şi nu doar să ne lamentăm”, a afirmat el. 

Întrebat dacă USR îşi asumă vreo vină în gestionara pandemiei, Cioloş a afirmat: ”În urmă cu câteva minute, doamna ministru Ioana Mihăilă a prezentat, cu date, cu argumente, toate lucrurile pe care şi le-a asumat în Ministerul Sănătăţii, cât a fost acolo, măsurile pe care le-a luat şi, evident, a avut responsabilitatea de ministru (...) Nu este suficient să-şi asume un om resposabilitatea de ministru, trebuie să-şi asume o echipă - trebuia să-şi asume şi Ministerul de Finanţe, premierul, să aibă resursele financiare să poată să facă mai repede decât a făcut anumite lucruri”.  

Marţi, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 18.863 noi cazuri de coronavirus, 574 de decese (dintre care 13 anterioare datei de referință) şi 1.805 pacienţi la ATI.  

Citește și:

LIVE CORONAVIRUS ROMÂNIA. Ziua cea mai neagră: 561 de morți și 18.863 de infectări

România, la mila Europei! Mai multe state ne sar în ajutor cu medicamente, aparatură și personal medical

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Lopez Ben Affleck profimedia 0874627890 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 rosu si verde jpg jpeg
metropolitan ervin szabo library 1 png
Brazi
londra sofer multime captura video jpg
Punct de trecere a frontierei Moldova FOTO Facebook jpg
click de craciun png
scrisoare 76 ani  jpg
112 numar de urgenta apel telefon jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net