Falimentul mall-urilor anunță o nouă hegemonie a clădirilor de birouri

Ultima actualizare:

    City Mall s-a transformat în clădire de birouri. Foto: globalworth.com
City Mall s-a transformat în clădire de birouri. Foto: globalworth.com

Centrele comerciale nu par a mai fi cea mai bună investiție. Alegerea neinspirată a zonei de deservire, concurența ridicată exercitată de competitori, dar și chiriile care îi sufocă pe comercianți sunt motrivele pentru care mall-urile dispar de pe piață. Clădirile sunt reconvertite în centre de afaceri sau hale de producție. Iată cele mai răsunătoare falimente!

Declinul centrelor comerciale din Capitală a început în perioada de criză economică, iar cel mai răsunător faliment este cel al City Mall, un complex din cartierul Eroii Revoluției. Clădirea a fost cumpărată în perioada de boom imobiliar cu peste 100 de milioane de euro, pentru ca în 2009 să mai valoreze doar 30% din prețul plătit anterior. În 2012 se anunța falimentul acestei afaceri, precum și reorganizarea activității. Inițial, proprietarul imobilului a purtat discuții pentru transformarea centrului comercial în spital privat, însă, în final, s-a ales varianta realizării unui centru de afaceri.


    Centrul comercial din cartierul Eroii Revoluției e închiriat în proporție de 25%. Foto: globalworth.com
Centrul comercial din cartierul Eroii Revoluției e închiriat în proporție de 25%. Foto: globalworth.com

Noul imobil de birouri e ocupat în proporție de sub 25%, în ciuda nivelului scăzut al chiriei pe metru pătrat. Cei mai importanți chiriași o companie de telefonie și o agenție de turism. Toate contractele de închiriere se efectuează prin compania de investiții Globalworth.

Vitantis Shopping Center, centrul comercial din cartierul Vitan, va avea aceeași soartă ca City Mall. Complexul comercial nu a reușit să se impună în cartierul Vitan, iar apariția celor trei mall-uri concurente, Sun Plaza, Mega Mall și ParkLake Shopping Center i-a grăbit declinul. Închiderea Vitantis e iminentă, iar primul care părăsește centrul comercial, pe 15 ianuarie 2018, este un supermarket de tradiție în România. „Centrul comercial nu a beneficiat niciodată de avan­tajul unei zone rezidenţiale în apropiere, de aceea nici nu a avut un trafic foarte bun. În 2008, acolo nu era nimeni, însă în 2010 s-a deschis Sun Plaza, apoi un magazin Kaufland în apropiere şi zona a devenit competitivă”, a declarat Vlad Dragoescu, managing director al Vitantis Shopping Center, pentru Ziarul Financiar.


    Vitantis Shopping Center va rămâne fără Carrefour din 15 ianuarie 2018
Vitantis Shopping Center va rămâne fără Carrefour din 15 ianuarie 2018

Conform jurnaliștilor de la Capital, cei care dețin clădirea (fondul de investiții Revetas Capital) intenționează să transforme clădirea, pațial, în imobil de birouri.

Centrul comercial Armonia din Arad a fost transformat, începând cu anul 2012, într-un centru logistic și industrial. Log Center Arad a devenit un complex de spații industrial, iar cel mai important chiriaș a devenit, în 2014, producătorul de cabluri pentru industria auto Leoni Wirinng Systems. Proprietarul actual al centrului logistic intenționează să vândă toată afacerea, întrucât nu se mai află în aria sa de interes. Citiți mai multe pe capital.ro.


    Armonia Arad a devenit un centru de spații industriale
Armonia Arad a devenit un centru de spații industriale

Liberty Center, un centru comercial inaugurat în 2008 în cartierul bucureștean Rahova, a trecut printr-o perioadă de criză în ultimii cinci ani. Mall-ul a pierdut rapid din influență în zonă mai ales după apariția pe piață a unui nou concurent, Vulcan Value Centre. Liberty nu a fost niciodată ocupat în proporție de 100%, iar acum trece printr-un proces de reorganizare, pentru aducerea afacerii pe linia de plutire. Centrul e deținut acum de trei instituții bancare și administrat de compania de consultanță și brokeraj Jones Lang LaSalle (JLL). Nu este exclus ca pentru stoparea pierderilor și pentru aducerea afacerii pe profit, clădirea să fie transformată în centru de afaceri.


    Liberty Center se află în proces de reorganizare
Liberty Center se află în proces de reorganizare

Reconversia halelor industriale

Lipsa terenurilor poziționate central și costurile ridicate de achiziție a celor existente a creat o nouă oportunitate de dezvoltare a unor business-uri de succes. Transformarea vechilor hale industriale din marile orașe în clădiri de birouri, întreprinderi sociale și incubatoare de afaceri a luat un avânt important în ultimii cinci ani. În Capitală, autoritățile locale din Sectorul 3 au organizat anul trecut un concurs de idei pentru reconversia arhitecturală a halei Laminor, deținută de Primăria Sectorului 3. Proiectul declarat câștigător prevede transformarea halei în spațiu de socializare și relaxare, dotat cu bibliotecă, galerii de artă și parc.


    Hala Laminor, în paragină. Ocupă 68.000 de metri pătrați
Hala Laminor, în paragină. Ocupă 68.000 de metri pătrați

„Propunerea noastră vizează deschiderea întregii zone și transformarea halei într-un parc verde, exterior și interior, având atât un rol recreativ, cât și unul educativ.   Un element central al halei va fi galeria de artă, suspendată pe terasele ce vor fi construite în interiorul clădirii. Prin această galerie, hala Laminorului devine un spațiu deschis și accesibil, ce poate găzdui diverse evenimente sociale și culturale. De asemenea, proiectul nostru prevede amenajarea unor spații de relaxare și înființarea unei biblioteci publice”, spun Simina Marin și Liviu Neagu, studenți în anul III ai University College London.


    Proiectul de reconversie a halei Laminor
Proiectul de reconversie a halei Laminor

Hala Laminor se află în patrimoniul Primăriei Sectorului 3 încă din 2014, când a fost cumpărată cu două milioane de euro. Acum, edilii caută bani pentru a finanța acest proiect de reconversie 

O fostă fabrică de pălării din Timișoara, abandonată după 1990, a fost transformată într-o afacere socială, un centru al minților creative. Ambasada este, din 2014, un loc de întâlnire pentru organizații neguvernamentale, artiști, muzicieni, meseriași care pot să-și pună în practică ideile de afaceri. Aici se pot organiza conferințe, sesiuni de instruire, cursuri de perfecționare, târguri meșteșugărești și evenimente culturale. Ambasada a luat ființă în urma unei finanțări europene nerambursabile obținute de soții Andreea și Norbert Tako.

[[{"fid":"2809031","view_mode":"imagine_articol","fields":{"format":"imagine_articol","field_file_image_alt_text[und][0][value]":"declinul mall-urilor, faliment mall-uri, faliment centre comerciale, reconversie arhitecturală, hala laminor, Vitantis Center","field_file_image_title_text[und][0][value]":"Ambasada a pornit ca o afacere socială, care oferă o șansă de afirmare inclusiv persoanelor defavorizate","field_subtitle[und][0][value]":""},"type":"media","attributes":{"alt":"declinul mall-urilor, faliment mall-uri, faliment centre comerciale, reconversie arhitecturală, hala laminor, Vitantis Center","title":"Ambasada a pornit ca o afacere socială, care oferă o șansă de afirmare inclusiv persoanelor defavorizate","class":"media-element file-imagine-articol"}}]]

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
30 de întrebări pentru un Crăciun care unește pahare care se ciocnesc jpg
Nașterea lui Iisus  foto   Shutterstock jpg
image png
image png
idei de cadouri cu un buget de 100 de lei jpg
Tu știi ce cadou să îi cumperi copilului tău de Crăciun  TOP 4 opțiuni din care să alegi + Cadouri sub brad jpeg
Cadouri pentru copii de Moș Nicolae 2022. Sursă foto: Pixabay
turnul eiffel gettyimages 1153774737 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net