Fetiţă scoasă în viaţă de sub tramvai

Ultima actualizare:

    Pompierii au ridicat tramvaiul cu 30 de  centimetri, pentru a o elibera pe copilă
Pompierii au ridicat tramvaiul cu 30 de centimetri, pentru a o elibera pe copilă

A avut zile! O fată în vârstă de 12 ani, care se afla în traversarea străzii, în zona Teatrului Clasic “Ioan Slavici” din Arad, a fost agăţată de un tramvai şi a căzut sub roţile acestuia, fiind târâtă câţiva metri.

Potrivit martorilor, fata era împreună cu o prietenă şi ambele stăteau cu ochii lipiţi de telefon, fără să fie atente la circulaţie, scrie aradon.ro. Un tramvai care se deplasa din direcţia Boul Roşu spre Podgoria a izbit-o pe una din fete, iar aceasta a ajuns sub tramvai. Pompierii de la Detaşamentul Arad au intervenit de urgenţă şi au ridicat tramvaiul cu aproximativ 30 de centimetri, pentru a putea ajunge la fată. “Minora a fost extrasă de sub tramvai şi a fost predată în stare bună, stabilă, către echipajul SMURD, pentru a fi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad”, explică maiorul George Pleşca, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net