Imagini tulburătoare! Casiera unei săli de jocuri din Timişoara, bătută crunt de un împătimit al păcănelelor
Jaf la o sală de păcănele din Timişoara! Un împătimit al jocurilor de noroc a bătut-o crunt pe casieră pentru a fec rost de bani. Nu i-a păsat că este filmat de camerele de supraveghere. A luat banii dintr-un sertar şi a plceat cu ei. Imaginile înregistrate sunt tulburătoare.
Potrivit pressalert.ro, este vorba despre Angel Radu, de 48 de ani, care locuieşte în paorpierea sălii de jocuri.
Incidentul s-a produs joi seara, iar scena atacului a fost înregistrată pe camerele de supraveghere. Bărbatul juca frecvent la păcănele, însă în acea seară nu mai avea bani pentru a-şi satisface viciul. Astfel, a dat buzna peste casieră şi a luat-o la bătaie.
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum bărbatul dă buzna peste tânăra de 27 de ani şi o obligă să-i dea banii dintr-un sertar. Atacatorul îi ascunde imediat sub haine, apoi se mută în sala cu aparate.
Cei doi poartă o scurtă discuţie, după care o loveşte pe fată de mai multe ori cu pumnul şi o forţează să intre într-una din camerele sălii de jocuri.
Potrivit victimei, bărbatul a luat 22.000 lei.
Poliţiştii l-au găsit pe tâlhar în scurt timp, în vecinătatea locuinţei lui, şi l-au reţinut pentru audieri. El a fost acuzat de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Pentru că era băut şi a căzut, fiind rănit la faţă, individului i s-a acordat asistenţă medicală.
Scos în cătuşe din sediul IPJ Timişoara, tâlharul s-a împiedicat şi a căzut chiar în faţa ambulanţei. A fost ajutat de agenţii care îl însoţeau şi băgat în salvare.
Casiera sălii de jocuri din Timişoara, bătută crunt, joi seara, de un împătimit al păcănelelor, a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Citeşte şi:
Strategii și sfaturi pentru jocuri de noroc pentru a juca în cazinourile online
Oana Lis: «L-am dus pe Viorel la păcănele, ca să-l scap de depresie»