Nu scăpăm de vremea instabilă nici în weekend
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza pentru acest sfârșit de săptămână. Vremea va fi caldă, dar instabilă.
Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și condiţii de grindină, local la munte, dar şi în nordul ţării, iar pe arii mai restrânse în celelalte regiuni.
Izolat cantitățile de apă vor depăşi 20…25 l/mp, îndeosebi în Maramureş, Moldova şi la munte. Vântul va sufla moderat, local cu intensificări la munte, iar cu precădere după-amiaza și în restul zonelor.
Temperaturile maxime, în scădere în regiunile nordice, se vor încadra între 16 grade în estul Transilvaniei şi 26 de grade în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 15 grade.
În Capitală cerul va fi înnorat temporar şi trecător va ploua.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade. La munte va ploua. Izolat, îndeosebi în Carpații Orientali cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp.