O asistentă medicală vindecată de coronavirus povestește trauma prin care a trecut. ”Nici eu nu credeam în Covid-19”
O asistentă medicală a povestit trauma prin care a trecut după ce ea și colegii ei au aflat că este infectată cu virusul periculos. Până să treacă în ”tabăra” pacienților, nu credea în gravitatea bolii despre care spune că i-a dat viața peste cap.
Asistenta M. S-a vindecat, însă a rămas cu stigmatul COVID-19. Femeia a resimțit din plin panica oamenilor, chiar și cadre medicale, care o ocolesc. În spital, cât timp a fost internată, a ajutat un pacinet care făcuse AVC, potrivit Gazeta de Sud. Asistenta spune că abia atunci când a fost externată a început de fapt adevărata luptă cu noul coronavirus.
„Am fost o persoană puternică până mai ieri și sper să redevin cea pe care mulți o invidiau pentru ușurința cu care trecea peste multe, cu zâmbetul pe buze. Cel puțin așa păream. Nu purtam la propriu o mască, dar poate era masca pe care mi-o alesesem de-a lungul timpului și pe care nimeni nu o putea vedea. Până a apărut acest Covid, care, efectiv, mi-a dat toată viața peste cap. Am avut neșansa de a mă infecta cu acest virus în care mulți nu cred, așa cum nici eu nu am crezutׅ“, a spus asistenta, care a ajuns să fie internată după ce, timp de o săptămână, i-a fost foarte rău. Se gândea numai la fiica sa rămasă acasă. Îi era frică să nuse fin infectat și ea, mai ales că urma să susțină un examen important. Însă, din fericire fata nu a fost contaminată. A stat două săptămâni internată, blocată între patru pereți, fără să poată face mișcare, fără a vedea chipurile oamenilor. „Mă dureau picioarele, mi-a trebuit timp să mă refac. Ți se atrofiază mușchii. Uiți să mergi. Una e când îți impune boala să stai la pat și alta când ești blocat între niște pereți. Până și la închisoare deținuții mai ies într-o curte“, spune M. Adaugă: „Nu vezi fața oamenilor, nu vezi cu cine vorbești. De multe ori, întrebam: sunteți medic sau asistentă?“, a povestit asistenta.
Asistentele nu vedeau prin viziere
Femeia a povestit că tratamentul a început cu antivirale puternice, însă cu reacții adverse majore. Avea dureri de cap insuportabile și se simțea rău. Însă asistentele nu au reușit să îi pună perfuzie pentru că nu vedeau bine prin viziere.
A ajutat un pacient în timp ce era internată
Ea povestește cum, într-o dimineață, la 5, medicul ei de familie, care știa că este internată la Infecțioase, a sunat-o. Avea, din întâmplare, un alt pacient care se afla la un etaj superior și credea că s-a întâmplat ceva cu el, după ce a sunat-o și a îngăimat câteva cuvinte fără noimă. Făcuse accident vascular, iar dacă nu îl vedea cineva în momentele acelea, ar fi putut să moară. ”L-au transferat, din fericire nu a avut nici Covid. A fost tratat la Neurologie, iar acum este bine. Nimic nu e întâmplător în lumea asta. Poate a trebuit ca eu să fiu internată pentru ca un om să trăiască“.
A depășit perioada spitalizării, dar asistenta spune că ce a fost mai greu a venit după aceea. Când a mers să își ia concediile medicale,la Medicina Muncii, chiar și la medicul de familie, toată lume a tratat-o cu răceală și teamă. A plâns mult când a văzut prin ce trebuie să treacă un pacient care s-a vindecat de COVID-19. M. crede că acest virus a fost nu doar o încercare, ci și o lecție. Despre cum nu trebuie să marginalizezi oamenii pentru că au o boală. Asistenta crede că masca pe care trebuie să o purtăm acum poate fi de ajutor. Pentru că lasă doar ochii la vedere. Dacă știi să citești în ei, poate poți vedea teama, disprețul, nepăsarea în fața durerii celuilalt. Dacă nu, poate e mai bine așa.
Citește și:
