Politicieni care și-au găsit fericirea cu parteneri mult mai tineri

Ultima actualizare:

    Liviu Dragnea și Irina Tănase sunt logodiți din 2006Foto: inquam
Liviu Dragnea și Irina Tănase sunt logodiți din 2006Foto: inquam

„Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, spune celebrul cântec. Iar mulți dintre politicienii noștri sunt de acord cu aceste versuri și chiar le urmează. Astfel că, la vârsta celei de-a doua tinereți sau chiar mai târziu, unii dintre ei și-au găsit fericirea în brațe cu mult mai tinere decât ale lor. Iată care sunt oamenii politici de la noi, și nu numai a căror jumătate este cu până la 30 de ani mai tânără!

Nu contează ce scrie în acte când doi oameni se iubesc, că doar nu dorm cu buletinele pe noptieră! Important e să se înțeleagă și să se simtă bine împreună. Adesea, observăm că unele vedete din lumea artistică își aleg parteneri cu mult mai tineri decât ele, însă, de ceva vreme acest „curent” a prins și în rândul politicienilor. Avem și noi câțiva care iubesc persoane mult mai tinere.

Dragnea și logodnica, diferență de 30 de ani

La acest moment, cel mai comentat cuplu este cel format din președintele PSD, Liviu Dragnea (55 de ani), și Irina Tănase (25 de ani). Cei doi s-au afișat împreună la congresul partidului, de sâmbătă, liderul PSD mărturisind de curând faptul că ar fi dispus să se căsătorească anul acesta cu Irina Tănase. Irina Alexandra Tănase este logodnica omul politic din luna mai 2016. Tânăra a trecut rapid de la statutul de asistentă personală la iubită oficială. Deşi între ei există o diferenţă de vârstă de trei decenii, acest lucru nu a fost un obstacol în relaţia lor. Blondina a început ca asistentă a lui Dragnea, în perioada în care era acesta era ministrul Dezvoltării şi, mai apoi, s-a mutat în apartamentul în care locuieşte liderul PSD, avansând de la poziţia de iubită la cea de logodnică. În plus, primirea pe care i-au făcut-o social democraţii sâmbătă la congres arată că Irina Alexandra Tănase ocupă un loc important în inima lui Dragnea, altfel nu ar fi stat în primul rând alături de nume grele din partid. Dragnea a fost căsătorit timp de 28 de ani cu Bombonica Prodana, care a divorțat de acesta în 2015. Cei doi au împreună o fiică, Alexandra, în vârstă de 22 de ani.

Tăriceanu și soția, diferență de 26 de ani

Nici aliatul politic al lui Dragnea nu se lasă mai prejos. Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu (66 de ani), este căsătorit, din 2013, cu Loredana (40 de ani), aceasta fiind cea de-a cincea soție a politicianului. Cei doi au împreună un băiețel de 3 ani, micuțul fiind cel de-al treilea copil al lui Tăriceanu.


    Loredana și Călin Popescu Tăriceanu au împreună un băiețel
Loredana și Călin Popescu Tăriceanu au împreună un băiețel

Udrea și iubitul, diferență de zece ani

Elena Udrea (44 de ani) se pare că și-a găsit fericirea în brațele lui Alexandru Alexandrov (34 de ani), care, în curând, o va face mămică pe fosta politiciană, ea fiind însărcinată. În 2013, Elena Udrea a divorțat de Dorin Cocoș (56 de ani), după un mariaj de zece ani. Astfel se face că, în cuplul Udrea-Alexandrov, partenerul mai în vârstă este blonda, între cei doi fiind o diferență de zece ani.


    Elena Udrea și Alexandru Alexandrov vor deveni părinți în toamnă
Elena Udrea și Alexandru Alexandrov vor deveni părinți în toamnă

Petre Roman și soția, diferență de 27 de ani

Petre Roman (71 de ani) a șoicat opinia publică, atunci când fosta lui soție a declarat că a fugit de acasă cu iubita sa, Silvia Chifiriuc (44 de ani). De atunci au trecut 11 ani, iar Roman a luat-o de soție pe Silvia Chifiriuc, în 2009. De asemenea, cei doi au împreună un băiat, Petrus (9 ani). Înainte de mariajul actual, Petre Roman a fost căsătorit timp de 34 de ani cu Mioara Roman. Cei doi au împreună o fiică, pe Oana Roman (41 de ani).


    Petre Roman și Silvia Chifiriuc s-au căsătorit în 2009
Petre Roman și Silvia Chifiriuc s-au căsătorit în 2009

Președintele Franței, mai mic cu 25 de ani decât soția sa

Povestea inedită de dragoste dintre președintele Franței, Emmanuel Macron (40 de ani), și soția sa, Brigitte Trogneux,  cu 25 de ani mai în vârstă ca el a făcut înconjurul planetei. Iubirea lor a rezistat încă din liceu: el era elev, iar ea îi era profesoară. Faptul că era căsătorită și avea trei copii nu i-a împiedicat să se îndrăgostească. El i-a declarat iubirea pe când avea numai 17 ani și i-a promis că o să se căsătorească cu ea. Așa că au făcut nuntă în 2007. Cei doi au decis să nu aibă împreună copii, însă Macron este destul de apropiat de copiii soției sale. Mai precis, cea mai tânără dintre ei, Tiphaine Auziere, în vârstă de 30 de ani, a lucrat la campania lui Macron și este de meserie avocat. Spune despre tatăl ei vitreg că are o „personalitate excepțională” și că este un „bărbat intelligent”. Brigitte mai are doi copii: un băiat Sebastian, născut în 1975, care este cu doi ani mai mare decât actualul ei soț, și o fiică, Laurence, care are aceeași vârstă ca Macron.


    În liceu, Emmanuel Macron a fost elevul lui Brigitte
În liceu, Emmanuel Macron a fost elevul lui Brigitte

24 de ani diferență între Melania și Donald Trump

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump (71 de ani) este căsătorit cu Melania (47 de ani), din 2005. Cei doi au împreună un fiu, Baron, în vârstă de 11 ani. Băiatul este cel de-al cincilea copil al lui Trump, care a mai avut două mariaje în trecut. Până să ajungă președintele SUA, Trump era cunoscut ca om de afaceri miliardar, vedetă de televiziune și politician. El și-a început relația cu Melania, care pe vremea aceea era manechin sloven, în anul 1998, logodindu-se după șase ani.


    Ziariștii americani au surprins adesea imagini din care reiese clar că relația dintre Melania și Donald Trump este rece și încordată
Ziariștii americani au surprins adesea imagini din care reiese clar că relația dintre Melania și Donald Trump este rece și încordată

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tensiune arteriala tensiometru medic pacient jpeg
pusculita  jpg
avion prabusit kazahstan captura video jpg
salvamont suceava jpg
reteta piftie jpg
pensie jpg
romanca casa decorata craciun jpg
zodii care vor avea o iarna fericita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net