Puhoaiele stau în calea trenurilor. Unde sunt cele mai mari întârzieri
Inundațiile din zona Moldovei au făcut prăpăd. Sute de gospodării au fost afectate, doi aomeni au murit, mai multe drumuri naționale au fost afectate, iar zece trenuri au fost anulate. Este ultimul bilanț de când natura s-a dezlănțuit.
Zece trenuri din zona Moldovei au fost anulate, iar altele circulă pe o rută ocolitoare, din cauza inundaţiilor care au dus la închiderea traficului feroviar între Adjud şi Pufeşti.
Circulaţia trenurilor între Ghimeş şi Lunca de Mijloc (Harghita) este în continuare oprită, călătorii fiind transbordaţi cu mijloace auto.
”În prezent, nici un tren nu este blocat, însă, în urma închiderii circulaţiei între Adjud şi Pufeşti, au fost anulate trenurile Regio 5201 Pufeşti - Siculeni, InterRegio 1658 Adjud - Bucureşti Nord, InterRegio 1650 Adjud - Bucureşti Nord, Regio 5401 Mărăşeşti - Paşcani, Regio 5102 Adjud - Pufeşti, Regio 5101 Marăşeşti - Adjud, Regio 5104 Adjud - Mărăşeşti, Regio 5301 Mărăşeşti - Adjud, Regio 13796 Adjud - Focşani şi Regio 5203 Mărăşeşti – Adjud”, anunță reprezentanții CFR. Totodată, circulaţia trenurilor dintre Paşcani - Bacău - Adjud - Mărăşeşti şi retur (magistrala 500) se desfăşoară pe o rută ocolitoare, prin Paşcani - Iaşi - Vaslui - Tecuci - Mărăşeşti şi retur (magistrala 600).
Totodată, traficul feroviar între Ghimeş şi Lunca de Mijloc este întrerupt din cauza inundării terasamentului, iar până la reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă, pasagerii sunt transbordaţi cu mijloace auto.
Și drumuri națioanle sunt afectate de inundații
Tot din cauza inundaţiilor, a fost afectat traficul rutier pe mai multe drumuri naţionale, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Astfel, râul Tazlău a ieşit din matcă şi a inundat drumul DN 11, între kilometrul 132+500 şi kilometrul 175+460, între localităţile Oneşti şi Bacău, traficul rutier fiind închis temporar, în cursul nopţii de joi spre vineri. Ulterior, circulaţia s-a reluat, dar se desfăşoară îngreunat, iar şoferii pot folosi rutele ocolitoare: DN 2G Bacău - Comăneşti - DN 12A - Comăneşti - Oneşti şi DN 2 Bacău - Adjud - DN 11A Adjud - Oneşti.
CNADNR mai arată că râul Trotuş a ieşit din matcă şi a inundat DN 2 (kilometrii 224+000 - 227+000), între localităţile Domneşti Sat şi Adjud, astfel că traficul rutier este închis temporar, fiind recomandată ruta ocolitoare DN 2 Tişiţa - DN 24 Bârlad - DN 11A Podul Turcului - Adjud.
Totodată, DN 12C a fost inundat, joi seară, între kilometri 32+000 - 38+000, după ce pârâul Bicăjel a ieşit din matcă.
Astfel, traficul a fost închis de la limita judeţului Harghita până în localitatea Bicaz, circulaţia fiind redeschisă astăzi.