Trei luni de la primul caz. Cum am învăţat să trăim după alte reguli
Trei luni au trecut de la primul caz de coronavirus confirmat în România. În acest timp, numărul contaminărilor a depăşit 18.000 iar cel al deceselor a ajuns la aprope 1.200 de cazuri, de două ori mai multe faţă de cel raportat în urmă cu o lună. Ţara noastră a ieşit din starea de urgenţă şi este acum în stare de alertă. Românii şi-au recâştigat o serie de drepturi şi libertăţi, însă au înţeles greşit relaxarea, astfel că deja au apărut o serie de noi focare de infecţie.
Primul caz confirmat de coronavirus în România a fost anunţat la 26 februarie. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din judeţul Gorj, care intrase în contact cu un italian diagnosticat cu această boală şi care vizitase România în perioada 18-22 februarie.
Între timp, s-a vindecat. De atunci, numărul infecţiilor a crescut cu sute de cazuri, în fiecare zi. Acum, conform autorităţilor, România s-ar afla într-o zonă de platou, ceea ce ar inseamna un anume control al virusului. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care nu a mai fost prelungită starea de urgenţă. În prezent, România se află pe poziţia 27 în lume din punctul de vedere al contaminărilor potrivit centralizării de pe Worldometers. Printre cei care au pierdut lupta cu SARS-Cov-2 sunt medici, asistente, ambulanţieri dar şi personal auxiliar din sistemul sanitar. De altfel, potrivit statisticilor, cel puţin 1 din 7 cazuri de infecţie este la un cadru medical. În urmă cu o lună, ne situam pe locul 32 la numărul contaminărilor.
În cele trei luni de coronavirus am trecut prin două stări de urgenţă şi acum, de 12 zile, suntem în stare de alertă. Ne-am recâştigat o serie de drepturi şi libertăţi. Putem circula prin localitate fără să mai avem la noi declaraţia pe proprie răspundere, de exemplu, ne putem plimba prin parcuri, însă trebuie să ţinem cont de distanţarea socială şi de măsurile de protecţie. Purtăm măşti la nas şi gură atunci când mergem la serviciu, în mijloacele de transport în comun, în magazine sau în alte locuri publice.
Cum a evoluat boala
După prima lună de la anunţarea primului caz, erau mai puţin de 20 de decese, iar numărul cazurilor confirmate nu ajunsese la 1.000. Pe 26 aprilie, numărul îmbolnăvirilor era trecut de 10.400, iar cel al deceselor de 600. În luna a doua erau cu aproape de 12 ori mai multe cazuri de Covid-19 faţă de prima, însă este adevărat că şi testările s-au dublat de la o săptămână la alta, astfel că până sâmbătă, 25 aprilie, fuseseră procesate în total, la nivel naţional, 126.645 de teste, scrie Digi 24. Pe 25 mai erau 368.482 de teste, de aproape trei ori mai multe faţă de luna anterioară.
Conform rapoartelor Institutului Naţional de Sănătate Publică, peste 80% din numărul deceselor au fost înregistrate la persoane cu comorbidităţi. Cele mai multe au fost înregistrate la pacienţi peste 60 de ani, iar bărbaţii sunt cei mai afectaţi, în România, de noul coronavirus.
Primul deces, raportat pe 22 martie
Primul deces din cauza COVID-19 a fost raportat în data de 22 martie, aproape la o lună de la depistarea primului caz. Era un bărbat de 67 de ani confirmat cu COVID-19 în data de 18 martie. În aceeaşi zi au mai fost confirmate încă 2 decese. După două luni în care singurele apropieri între oameni erau doar cele virtuale, acum, mai multe ţări din Europa au ales să relaxeze măsurile impuse pentru prevenirea extinderii coronavirusului. Danemarca şi Norvegia au fost printre primele ţări europene care şi-au relaxat restricţiile. Danezii au fost primii care s-au întors la şcoală, începând cu 15 aprilie. Şcolile au reluat cursurile până la clasa a cincea, decizie care a provocat revolta multor părinţi, supăraţi că guvernanţii le folosesc copiii pe post de ”cobai”. La începutul lunii mai, şi Germania, Croaţia, Ungaria şi Serbia au început să ridice o parte din restricţii. Au urmat apoi şi alte state. Însă totul se face gradual, astfel că multe ţări vor redeschide terasele şi restaurantele abia de luna viitoare.