Un om a murit și alți trei au fost răniți, după un accident în care au fost implicate patru TIR-uri

Ultima actualizare:

    Foto: DRDP Timișoara
Foto: DRDP Timișoara

Un om a murit și trei au fost răniți în urma unui accident în care au fost implicate patru TIR-uri și care s-a petrecut pe centura ocolitoare a municipiului Caransebeș.

Două camioane sunt înmatriculate în Bulgaria, unul în Ungaria și cel de-al patrulea la Arad. Niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool, potrivit polițiștilor.

În urma impactului, o persoană a fost încarcerată, iar ulterior a fost declarată decedată, informează ISU Caraș-Severin.

O altă persoană care a suferit o fractură la picior a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș de catre echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin.

Unul dintre cele patru TIR-uri, încărcat cu grâu, s-a răsturnat. Circulația a fost blocată de bucățile de plastic căzute din remorca unui camion. Traficul s-a reluat după 5 ore, când s-au încheiat cercetările criminaliștilor, informează Digi24.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Harry și Meghan Markle Foto Getty Images jpg
image
image
image
image
image
image
viitura sat slatioara 2 1024x576 jpg
sex jpg
zarug lorelai asia expresz jpeg
Barbat arestat - catuse FOTO Shutterstock
f86f6691 60b5 4a3c a365 aa8e678c0156 (1) jpeg
NZ9TprqoX8S 3L jpg
image png
Mirosuri neplacute Asa poti avea o casa parfumata si primitoare  Sursa foto shutterstock 1892880535 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net