Unde dai și unde crapă! Mircea Badea: Tolontan câștigă mai mulți bani decât mine!

Ultima actualizare:

    Mircea Badea şi Cătălin Tolontan foto: tolo.ro
Mircea Badea şi Cătălin Tolontan foto: tolo.ro

Jurnalistul Cătălin Tolontan (47 de ani) şi realizatorul emisiunii ”În gura presei”, Mircea Badea (42 de ani) s-au întâlnit miercuri seară, 24 august, în ceea ce unii ar numi, pe bună dreptate, confruntarea anului. Gazda a fost Mihai Gâdea, în platoul emisiunii ”Sinteza zilei”, iar subiectul a fost scandalul dezinfectanţilor diluaţi de la Hexi Pharma.

La o zi după marea confruntare, Mircea Badea a vorbit, pe contul personal de Facebook, despre momentul din emisiune care l-a impresionat cel mai mult. Surprinzător, nu a fost ceva legat de scandalul care a făcut posibilă această întâlnire.

”Momentul meu preferat din emisiunea de aseară a fost cel în care i-am spus domnului Tolontan că e corect, nu putem fi colegi, întrucât domnia sa câştigă mult mai mulţi bani ca mine de la trustul Intact. Reacţia domniei sale a fost nepreţuită”, a scris Mircea Badea.

Reacția despre care vorbește Mircea Badea este, în realitate, lipsa de reacție a redactorului-șef de la Gazeta Sporturilor. Cătălin Tolontan a preferat să nu răspundă la aluzia lui Mircea Badea cum că ar câștiga infinit mai mult decât realizatorul emisiunii ”În gura presei”, și să sublineze că diferențele dintre ei sunt date de felul în care privesc meseria de jurnalist.

Salariul jurnalistului Cătălin Tolontan a fost adus de mai multe ori în discuţie de-a lungul timpului. La un moment dat s-a vehiculat că redactorul-șef de la Gazeta Sporturilor ar câştiga 35.000 de Euro lunar.

Jurnalistul Cătălin Tolontan a acceptat invitația lui Mihai Gâdea la emisiunea ”Sinteza zilei”, după declarațiile controversate făcute de procurorul general al României, Augustin Lazăr, în scandalul dezinfectanților diluați de la Hexi Pharma. Lazăr a declarat marţi, 23 august, că o parte dintre dezinfectanţii de la Hexi Pharma au fost diluaţi în limite legale, punând astfel sub semnul îndoielii dezvăluirile făcute în urmă cu trei luni de jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor. După izbucnirea scandalului dezinfectanților, patronul companiei Hexi Pharma, Dan Condrea, s-a sinucis, intrând cu mașina într-un copac în apropiere de București.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net