VIDEO Vacanță de vis în Tunisia cu 432 de euro. Zbori cu avionul și te cazezi 8 zile la all inclusive

Ultima actualizare:

    Sidi Bud Said, stațiunea de vis a TuniseiFotografii: Andreea Dancu
Sidi Bud Said, stațiunea de vis a TuniseiFotografii: Andreea Dancu

Hoteluri all inclusive, plaje superbe, plimbări cu cămila şi cu jeep-ul, mirajul Fetei Morgana peste nisipurile fierbinţi ale deşertului. Culorile vestigiilor antice, ale carpetelor orientale şi turbanelor berberilor, ale dunelor şi mării. Miros de iasomie, cafea şi ceai de mentă. Fum de narghilea şi aroma ameţitoare a condimentelor. Toate poartă călătorul într-o lume de basm modern: Tunisia.

Tunisia e parte a lumii africane şi arabe, dar este una dintre cele mai moderne naţiuni islamice şi pod de legatură către civilizaţia europeană.

Un ţărm ospitalier cu staţiuni moderne lângă oraşe străvechi, o climă plăcută la sfârșit de primăvară şi preţuri mici fac din Tunisia o destinaţie de vacanţă pentru milioane de turişti în fiecare an.

8 milioane de turiști în Tunsia, în 2019

Dacă anul trecut au fost 4 milioane de străini, la final de 2019 cei de la Ministerul de Turism din Tunisia se așteaptă la 8 milioane: cei mai mulți ruși, francezi, nemți și japonezi.

Hotelurile au în general plaje proprii, astfel că turiștii nu sunt nevoiți să plătească pentru șezlonguri
Hotelurile au în general plaje proprii, astfel că turiștii nu sunt nevoiți să plătească pentru șezlonguri

În albumul turiștilor apar și românii cu aproape 10.000 de petrecăreți pe tărâm oriental. Mulți dintre ei aleg să se desfete în nordul țării, pe plajele însorite, înconjurate de palmieri și măslini.

Coasta Mării Mediterane se întinde pe mai mult de 1.000 km.

Vă puteți opri în orașul Hammamet (porumbel, în limba arabă). În anii 1920 era un mic sat de pescari, când arhitectul român George Sebastian şi-a construit aici o reşedinţă de vară, care a atras apoi mari personalităţi din toată lumea: Thomas Mann, Andre Gide, Winston Churchill sau Paul Klee.

Una dintre plajele din Hammamet
Una dintre plajele din Hammamet

Acum, Hammamet a devenit o staţiune celebră pentru viața de noapte spectaculoasă, înot în apele mării în miez de noapte, apusuri şi răsărituri superbe, restaurante care servesc fructe proaspete de mare şi delicatese ale bucătăriei tunisiene şi plaje romantice.

Totul confirmă că Hammamet este noul Saint Tropez şi chiar mai mult decât atât.

O vacanță la marea tunisiană pornește de la 432 de euro

O vacanță aici pornește de la 432 de euro/persoană și include, transportul cu avionul, taxele de aeroport, transfer de la aeroport, asistență turistică cazare cu all inclusive.

Sunt preparate fel de fel: multe salate, fructe de mare, pește, două feluri de supă/ciorbă, miel, vită pe grătar, dar și în sosuri delicioase, garnisite cu cus-cus, orez, piure, cartofi prăjiți sau la cuptor.

Piscina Hotelului Iberostar, de 4 stele, din Hammamet
Piscina Hotelului Iberostar, de 4 stele, din Hammamet

Prăjiturile, înghețata și fructele fac deliciul unui ospăț pe cinste. Vinul servit (alb, roze și roșu) este la sticlă îmbuteliată, nu vărsat ca în alte resorturi din Bulgaria sau Turcia.

Și foarte important! Personalul din hoteluri este mereu cu zâmbetul pe buze și gata să te servească.

Pachetul este vândut de Christian Tour sub deviza: ”Dreptul la vacanță”. Iată oferta celui mai mare tour-operator din România pentru luna iulie, când e vârf de sezon!

  • Hotel de 3 stele: 432 de euro/pers/pe sejur;
  • Hotel 4 stele (Magic Splash Venus): 519 de euro/ pers/sejur;
  • Hotel 5 stele (Magic Life): 645 de euro/ pers/sejur.

Sousse, stațiunea de lux a Tunisiei

Sousse, perla Saleh-ului, este al treilea oraş ca mărime din Tunisia. Exprimă cel mai bine spiritul turismului African, pentru că are toate ingredientele reuşitei: hoteluri de lux, plaje cu nisip fin, o mare azurie.

Aici se pot face scufundări în mare sau se pot practica mai multe sporturi: golf, caiac, tenis, motociclism sau echitaţie.

Vedere de la balconul Hotelului Movenpick, de 5 stele, din Sousse
Vedere de la balconul Hotelului Movenpick, de 5 stele, din Sousse

Dar te poți și relaxa în centrele de talasoterapie sau poți beneficia de proceduri medicale exotice: reiki, masaj californian, ayurveda sau shiatsu.

O vacanță în Sousse este pentru toate buzunarele. Christian Tour vinde pachete cu prețuri care pornesc de la 465 de euro.

  • Hotel 4 stele (Magic Royal): 465 de euro/pers/7 nopți, all inclusive, cu tot cu taxe de aeroport:
  • Hotel 5 stele (Movenpick): 645 de euro/ pers/ 7 nopți, all inclusive, cu tot cu taxe de aeroport. Acest hotel are plajă proprie, piscine, SPA, sală de fitness, multe restaurante și baruri luxoase.

Lacuri sărate, oaze, deșert

Încearcă însă să nu-ți petreci toată vacanţa pe litoralul extravagant şi descoperă şi restul Tunisiei!

Mai în sud e stepa Chott el Djerid cu lacuri sărate creată de mişcările tectonice cu 1,5 milioane de ani în urmă.

Și apoi Sahara de unde bate vântul uscat şi fierbinte. Deșertul se află la aproximativ 600 km de plajele din nord. Verdeața se pierde treptat în goana autocarului și îi ia locul stepa. Dar în drum spre tărâmul nisipurilor ai ocazia să vizitezi în Matmata casele troglodiților.

Așa arată casa troglodiților, săpată în pământ
Așa arată casa troglodiților, săpată în pământ

Sunt oamenii cavernelor, care trăiesc în case săpate în pământ. Duc un trai rudimentar, ca acum sute de ani și, chiar dacă autoritățile vor să-i mute și să-i civilizeze, ei se încăpățânează să ducă mai departe tradiția din moși strămoși.

Maria ne-a așteptat în pragul casei
Maria ne-a așteptat în pragul casei

De aici, drumul conduce la Douz, sufletul deşertului tunisian. Este locul unde ai posibilitatea să te plimbi pe dune cu dromaderul, în caravană, sau să gonești pe nisipul fin cu ATV-ul.

Plimbarea cu cămila costă 30 de dinari pe oră, iar cea pe patru roți 50 de dinari. Poți vizita oazele Chebika și

Pe Recad l-am găsit la răcoare, în camera de zi
Pe Recad l-am găsit la răcoare, în camera de zi

Tamerza cu jeep-urile, într-o escapadă de 3 ore și jumătate, plină de adrenalină.

Ca să-ți faci o idee, un dinar reprezintă 1,3 lei. Cel mai bine ar fi să ai la tine dolari pe care să-i schimbi apoi la bancă.

Filme celebre s-au realizat în deșertul Sahara

Peisajul, uneori straniu, i-a inspirat şi pe producătorii de film să-şi aducă aici producţiile. Peisajele aride, deşertul, oazele verzi, zonele stâncoase, cavernele în formă de stup a depozitelor de grâu au fost decor pentru ”Messia” lui Rossellini, pentru George Lucas care a filmat primele două serii din ”Războiul Stelelor”, Anthony Minghella – ”Pacientul englez”, Steven Spilberg – ”Căutătorii arcei pierdute”, ”Viaţa lui Brian”, produsă de echipa Monty Pyton, ”Isus din Nazaret” al lui Zeffirelli, ”Ameninţarea fantomei”, dar şi pentru multe alte producţii renumite.

Decorul din ”Războiul Stelelor” s-a transformat în loc de pelerinaj
Decorul din ”Războiul Stelelor” s-a transformat în loc de pelerinaj

Decorul din ”Războiul Stelelor” există și astăzi în mijlocul deșertului, loc devenit turistic. Dacă alegi să faci safari cu jeep-ul, îl vei vedea cu ochii tăi.

Hotelul unde te poți caza se numește Sahara Douz și îl găsești în oferta Christian Tour.

Alte destinații interesante în Tunisia

-Pentru mulţi turişti, călătoria începe în capitala ţării. Oraşul Tunis, fondat acum 3.000 de ani de fenicieni, e situat pe o colină ale cărei pante coboară domol spre ţărmurile Mediteranei. Deşi e la 10 km de mare, Tunis e un oraş-port fiind legat de mare printr-un canal construit de arabi în jurul anului 700.

Istoria Tunisului începe cu fenicienii. În zilele noastre este o metropolă modernă, dar păstrează şi Medina, partea veche, aproape neschimbată din timpuri medieval;

Cu cămilele în Deșertul Sahara
Cu cămilele în Deșertul Sahara

-De aici, ajungi imediat la Cartagina, legendara cetate care decis destinul Mediteranei timp de mai multe secole. Din ea nu au mai rămas decât ruine.

Construit de fenicieni acum aproape trei milenii, oraşul port a fost dărâmat de romani şi, la ordinul lui Iulius Cezar, reconstruit în anul 46. î.hr.

Cetatea nu a rezistat însă atacurilor succesive ale vandalilor, bizantinilor şi arabilor. Vestigiile aduse la lumină de arheologi francezi, germani şi tunisieni dau dovada civilizaţiei cartagineze: case cu mozaic, conducte de evacuare a apei folosite, cisterne pentru apa potabilă.

Oaza de verdeață din mijlocul deșertului
Oaza de verdeață din mijlocul deșertului

Cartaginezii au lăsat în urmă băile bine întreţinute din casele din Kerkouane. Romanii au făcut din îmbăiere ocazie de socializare, au construit băi publice şi au folosit apele termale, iar arabii au adus obiceiul spălării înaintea rugăciunii şi au creat hammamul sau baia cu aburi, ulterior perfecţionat de turci;

-La 17 km de Tunis ajungi în Sidi Bou Said, un sat situat pe vârful unei stânci. Acest mic cătun, care te duce cu gândul la minunatul Santorini, este căutat de turiștii din lumea întreagă.

Aleile albe, casele cu ferestre ce prezintă cadre din fier forjat și uși colorate în albastru, alcătuiesc o imagine perfectă. Un mix de arhitectură arabă și andaluză, portocali și bouganvillea, cu mozaicuri, fântâni răcoroase, decorațiuni și dantelarii orientale, vergele cunoscute sub numele de moucharabiehs.

Cascada din deșert
Cascada din deșert

Cunoscută drept una dintre cele mai faimoase și mai vechi stațiuni de pe coasta nord-africană a Medieranei, Sidi Bou Said a fost în secolul XIX și începutul sec XX o ascunzătoare pentru scriitorii și artiștii europeni, precum Simone de Beauvoir, Colette sau Andre Gide.

Aici găsești celebra Cafe de Delices, devenită cunoscută grație melodiei cântată de Patrick Bruel. Un fresh de portocale răcoritor costă 12 dinari;

-În Monastir, la fiecare pas sunt urme ale existenţei primului preşedinte tunisian Habib Bourguiba.

O moscheie şi o stradă îi poartă numele, mausoleul, palatul prezidenţial, casa părintească, monumentul de aur dedicat anilor de şcoală;

La câtiva km de Monsatir este Amfiteatrul El Jam -cel mai mare vestigiu roman al Tunisiei, din 1979 în Patrimoniul UNESCO.

Colosseumul El-Jam, cel mai mare vestigiu roman al Tunisiei
Colosseumul El-Jam, cel mai mare vestigiu roman al Tunisiei

Uriașul amfiteatru cu 35.000 locuri a fost construit de romani în secolul I şi era un pic mai mic decât Colosseumul din Roma. Era destinat luptelor gladiatorilor, pentru execuțiile publice ale creștinilor și pentru spectacole de circ. Monumentalul edificiu a fost restaurant şi nu e greu sa-ţi imaginezi cum funcţionau instalaţiile care ridicau gladiatorii, animalele şi decorul în arena centrală;

-Kairouan este cel mai vechi oraş arab din Tunisia şi loc sfânt al islamului alături de Mecca, Medina şi Ierusalim. În fiecare an vin aici mii de pelerini pentru a cebra Mulud-ul, sărbătoarea Naşterii Prorocului.

Oraşul a fost întemeiat de dinastia Aglabizilor după ce a fost descoperit un pocal de aur din Mecca şi un izvor ale cărui ape erau considerate o ramificaţie a fântanii sacre Zem Zem.

Înainte de sosirea francezilor în 1881, nici un necredincios nu avea voie să intre în oraş fără permisiunea beiului. Kairouan a fost capitala întregului Maghreb mai mult de 500 de ani, după care, în secolul al  XIV-lea, capitala Tunisiei s-a mutat la Tunis.

Din Tunisia cumperi piele ieftină

Stilul de viaţă tunisian îmbină valori musulmane, tradiţionale şi moderne, orientale şi occidentale. Tunisienii sunt primitori şi veseli, dar și mari negustori.

Totul se negociază în tradiţionalele bazaruri sau în atelierele meşteşugăreşti. Aici găsești piele de cămilă sub toate formele: genți, sandale, papuci, instrumente muzicale, dar și ceramică și diverse obiecte realizate din lemn de măslin. Toate sunt lucrate manual și le poți cumpăra la prețuri derizorii.

Important este să negociezi la sânge. Spre exemplu, o poșetă din piele ajunge la 10 dinari, după ce inițial s-au cerut 25 de dinari.

Un rucsac îl poți scoate undeva la 35 de dinari, iar o pereche de papuci ori sandale la 15-20 de dinari. Pomană curată, cum s-ar zice!

Bazarele sunt deschise pe străduțe înguste și răcoroase
Bazarele sunt deschise pe străduțe înguste și răcoroase

Țesături tradiționale, condimente de toate felurile, dulciuri, fructe, felurite specii de pește, caracatiță, calamari, scoici proaspete se găsesc pe tarabele din piețele și bazarurile din Medina (orașul vechi).

O fortăreaţă, un labirint de case îngramădite pe străduţe atât de înguste încât aproape nu se vede cerul.

Piața de pește din Tunis
Piața de pește din Tunis

În forfota zgomotoasă te poţi rătăci uşor şi fără părere de rău, căci aici simţi cel mai bine atmosfera orientală a Tunisei.

Zborurile sunt până în octombrie

În această perioadă, temperatura ajunge la 25 de grade Celsius în partea de nord, iar în sud la 37 de grade. Apa mării atinge 22 de grade.

Sunt trei chartere pe săptămână puse la dispoziție de Christian Tour, în parteneriat cu Blue Air. Unul pleacă de pe Aeroportul ”Henri Condă” din București, la ora 7.00, și aterizează pe aeroportul tunisian Enfidha, la ora locală 7.40 (Tunisia este în urmă cu două ore față de România). Un altul din Cluj, respectiv Arad. Chartere-le sunt în grafic până la începutul lunii octombrie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
targ craciun sibiu 2 jpg
shutterstock 1940409940 jpg
pufuleti jpeg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Litoral Marea Neagra foto Ovidiu Oprea png
aeroport cluj pixabay jpg
W Buffet webp
black friday foto unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net