Vino la ştrand să fentezi canicula!

Ultima actualizare:

    Chaboo
Chaboo

Se anunţă arşiţă în toată ţara, iar medicii recomandă să nu ieşim din case la ore de vârf. Străzile sunt pustii, iar prin magazine bate vântul. Nici la terase nu se mai încumetă lumea pe o vreme ca asta. Sunt însă şi locuri care gem de oameni chiar şi la peste 40 de grade la umbră. E vorba de piscine şi ştranduri, unde nu mai ai loc nici să arunci un ac. Ba chiar unele şi-au prelungit programul şi funcţionează inclusiv pe nocturnă. Reporterii Click! au dat o raită prin oraş şi au ales cele mai bune locuri de bălăceală pentru cei care nu au apucat încă să plece în vacanţă.

Ştrandul Player (fost ”Tineretului”). Pentru locuitorii din sectorul 1 al Capitalei, ştrandul Tineretului, din apropierea pieţei Presei Libere, este cea mai căutată destinaţie când vine vorba de o bălăceală pe cinste.

Ştrandul Player (fost ”Tineretului”)
Ştrandul Player (fost ”Tineretului”)

Bazinele sunt spaţioase, curate, iar zona de plajă are şi copaci, pentru cei care vor să se relaxeze la umbră. Preţul unui bilet de intrare este 20 de lei/persoană, de luni până vineri, şi 30 de lei/persoană în weekend. Pentru cursuri de înot preţul este de 250 lei/ 10 şedinţe, durata unei şedinţe fiind de 60 de minute.

Younivers Summer Club. Piscina e principalul punct de atracţie al Summer Clubului. Bazinul are o întindere de 400 mp, iar adâncimea de 1,45 m permite accesul atât înotătorilor profesionişti, cât şi amatorilor. Localul dispune de 300 de şezlonguri, însă preţurile sunt un pic cam piperate: un bilet de intrare costă între 40 şi 70 lei.

Piscina Floreasca
Piscina Floreasca

Piscina Floreasca. În sectorul 2 al Capitalei, piscina Floreasca vine cu o ofertă pentru toate buzunarele. Preţul tichetelor de acces variază între 20 şi 60 de lei, iar cei mai pretenţioşi pot solicita chiar şedinţe de yoga cu profesor specializat: costă 40 de lei/90 de minute. Clienţii îşi pot astâmpăra foamea cu bruschete (16 lei/porţia), salate (25 - 31 de lei), hamburger (28 de lei), mâncare gătită (fel principal: 25-30 de lei, garnituri:11-13 lei).

 Summer Park
Summer Park

Playa Verde. Fostul Ştrand Străuleşti este deschis între 10.00 şi 18.00, iar tarifele de intrare sunt între 25 şi 35 de lei. Playa Verde dispune de două piscine, plajă, vestiare, duşuri, zonă de grătare, masă de football, bar, şezlonguri şi terasă.

Chaboo Club&Pool. Situat pe bulevardul Barbu Văcărescu, este una dintre cele mai exclusiviste locaţii din Bucureşti. Piscina are o capacitate de 600 locuri (500 şezlonguri şi 100 de locuri la zona VIP), iar clienţii beneficiază de o piscină semiolimpică, se pot relaxa în baldachine în apă sau se pot retrage la separeuri dotate cu minibar şi televizor. Intrarea e 30-50 lei. O apă costă 7 lei, iar o cafea 9 lei.

Ştrandul Pescariu. Cei care vor să se răsfeţe la un ştrand de fiţe au la dispoziţie complexul Pescariu, din sectorul 2 al Capitalei. Este deschis zilnic între 08.00 şi 20.00, iar tarifele de intrare sunt între 40 şi 100 de lei. Cei mai pretenţioşi pot închiria un pavilion.


     Summer Park
Summer Park

Summer Park – Berceni. Este cel mai aglomerat ştrand din sectorul 4 al Capitalei. Este deschis zilnic, între orele 08.00 – 22.00, iar tarifele de intrare sunt 15 lei/adult în timpul săptămânii şi 20 de lei/adult în weekend. Copiii între 5 şi 14 ani plătesc doar 10 lei la intrare. Aici, şezlongurile se închiriază cu 10 lei/zi, iar baldachinul –25 de lei/zi. Şi celelalte preţuri sunt decente: un suc costă 6 lei, o apă sau cafea – 3 lei, o bere – 4,5 lei, iar micii – 3 lei/buc.

Ştrandul Cara – Titan. Aglomeraţie mare, indiferent de oră. Bazinele funcţionează şi în nocturnă, programul fiind de luni până duminică între orele 09.00 – 18.00 şi 21.00-05.00. Preţul unui bilet de intrare este de 20 de lei în timpul săptămânii şi 30 de lei în weekend. Preţurile, pentru toate buzunarele: un suc sau o bere costă 6 lei, o apă – 5 lei etc.

Crângaşi Aqua Parc. Cunoscut drept Ştrandul Dâmboviţa, Aqua Parc-ul din sectorul 6 al Capitalei este singurul care deţine un bazin cu valuri. Are nu mai puţin de 5.000 de locuri de plajă, bar, zonă de grătare, terenuri de fotbal, tenis şi baschet şi tobogane pentru cei mici, dar şi pentru adulţi. Preţul biletului e între 20 de lei şi 50 de lei.

Flash caniculă

Cod roşu de caniculă pentru 12 judeţe. Meteorologii au emis joi, 3 august, o avertizare Cod roşu de caniculă pentru 12 judeţe din vestul ţării. În zonele de câmpie şi de podiş ale judeţelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Sălaj, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Mehedinţi şi Dolj se vor înregistra, astăzi şi mâine, temperaturi maxime între 39 şi 42 de grade. În Moldova, Dobrogea, Muntenia şi local în Maramureş, Transilvania şi Oltenia, unde este în continuare în vigoare avertizarea Cod portocaliu de caniculă, maximele se vor situa între 36 şi 39 de grade. Treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice şi va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare.Un nou incendiu în Parcul Natural Domogled. Pe fond de caniculă, ieri dimineaţă, pompierii din Mehedinţi au fost alertaţi că focul a izbucnit din nou în Parcul Natural Domogled. „A fost identificat un focar ce poate fi observat din DN 67D. La faţa locului au fost trimişi 12 pompieri cu două autospeciale cu apă şi spumă, şase lucrători silvici şi doi rangeri”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinţi, lt. Flavius Iscru. În 18 iulie, un incendiu de pădure a izbucnit în Parc, acesta fiind stins de abia peste zece zile.Restricţii de circulaţie pentru camioanele de peste 7,5 tone. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat ieri că, din cauza caniculei, impune restricţii de circulaţie, pentru astăzi şi mâine, între orele 12.00 şi 20.00, pentru camioanele de peste 7,5 tone, pe drumurile naţionale şi autostrăzile care tranzitează teritoriul României. Fac excepţie de la aceste restricţii autovehiculele destinate transporturilor de persoane, transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, care participă la intervenţii în caz de forţă majoră.

5 reguli bune de urmat când afară «arde»

E foarte important ca în aceste zile caniculare să luăm decizii corecte, astfel încât să nu ne fie afectată sănătatea. Iată câteva reguli bune de urmat!

  • Temperatura în casă, la birou şi în maşină. Venind din canicula de afară ai tendinţa să setezi aparatul de aer condiţionat pe o temperatură mult prea joasă, iar diferenţa aceasta este periculoasă, putând duce la şoc termic, mai ales la copii. Temperatura ideală pe care să setezi aerul condiţionat este cu câteva grade mai mică decât cea de afară şi în nici un caz mai jos de 24-25 de grade Celsius.

Playa Verde
Playa Verde
  • Temperatura  lichidelor. Apa. Cea mai bună este apa minerală. Alegeţi sortimentele bogate în sodiu (mai mult de 100 g sodiu la un litru). De ce? Corpul pierde nu doar lichide prin transpiraţie, ci şi minerale şi săruri. Temperatura ideală a apei pentru consum este 20 de grade Celsius.

simeon stalpnicul png
  • Acoperă tot corpul. Nu este indicat să părăseşti locuinţa între orele 11.00 şi 17.00, când soarele este foarte puternic. Dacă nu ai încotro, îmbracă-te adecvat, cu haine largi din fibre naturale, deschise la culoare. Cel mai bine ar fi să-ţi acoperi corpul în întregime. Mergi pe cât posibil pe la umbră.

simeon stalpnicul png
  • Nu face duş cu apă rece.  Duşurile reci nu sunt o soluţie! Chiar dacă este foarte cald, apa trebuie să aibă o temperatură medie spre ridicată, pentru ca trupul tău să se adapteze mediului exterior şi să nu mai transpiri excesiv. Cele mai indicate sunt duşurile scoţiene, 2 minute apă fierbinte, 1 minut apă rece. Te vor energiza!

simeon stalpnicul png
  • Nu consuma îngheţată. Pentru mulţi dintre noi acesta este desertul de bază în sezonul cald. Ce ne poate revigora mai bine pe timpul verii decât o îngheţată? Greşit! Prin conţinutul său bogat în lapte de vacă, ciocolată sau vanilie, în loc să ne răcorească, îngheţata ne încălzeşte organismul şi mai tare.

Răpus de căldură pe stradă

simeon stalpnicul png

Tragedie în Galaţi! Un bărbat de aproximativ 60 de ani a murit pe stradă, ieri, după ce a suferit un stop cardio-respirator, cel mai probabil din cauza caniculei. „S-au efectuat manevrele de resuscitare, dar bărbatul, aflat în stop-cardiorespirator, nu a mai putut fi salvat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă. Alte 11 persoane afectate de căldură au solicitat ambulanţa în municipiul Galaţi. Şi în Bucureşti, Salvarea e solicitată la maximum. Căldura înăbuşitoare îi afectează, în special, pe bătrâni şi pe bolnavii cronici. „Au fost 2.690 de solicitări în ultimele 48 de ore. Dintre acestea, 1.424 au fost cazuri de urgenţă de cod roşu şi cod galben: 294 au fost cazuri în loc public, 50 de lipotimii şi 35 de sincope”, a declarat managerul SABIF, dr. Alis Grasu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Lopez Ben Affleck profimedia 0874627890 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 rosu si verde jpg jpeg
metropolitan ervin szabo library 1 png
Brazi
londra sofer multime captura video jpg
Punct de trecere a frontierei Moldova FOTO Facebook jpg
click de craciun png
scrisoare 76 ani  jpg
112 numar de urgenta apel telefon jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net