«Maşina mea e sub muntele ăsta de zăpadă»

Ultima actualizare:
“Viscolul mi-a adus tone  de zăpadă  în curte”
“Viscolul mi-a adus tone de zăpadă în curte”

Localităţile din Buzău încep să iasă din izolare, cu fiecare metru înaintat de utilajele de deszăpezire care se luptă cu mormanele de zăpadă formate pe drumurile judeţene. Vadu Paşii este una dintre comunele care de două zile stau îngropate sub nămeţi.

Localnicii, bătrâni şi tineri deopotrivă, fac eforturi supraomeneşti pentru a-şi săpa cu lopata cărări în bătătură, spre grajdurile cu animale sau beciurile cu provizii.

Gospodăria familiei Paraschiv, din Vadu Paşii, e complet acoperită de zăpadă, iar între casă şi anexe se poate circula numai pe crestele nămeţilor, unele înalte de patru metri.

Bărbaţii din familia Paraschiv au muncit mai bine de 6 ore pentru a da zăpada de lângă casă

“Viscolul mi-a adus tone  de zăpadă  în curte”
“Viscolul mi-a adus tone de zăpadă în curte”

În curte, trei familii îşi împart sarcinile şi orele de dat la lopată. "De trei ore muncesc cot la cot cu socrul meu şi un ginere şi abia începe să se vadă geamul. A nins mult, iar viscolul a adunat multă zăpadă în curte", spune Dumitru Badea.

Zeci de case au fost aproape complet acoperite de nămeţi

“Viscolul mi-a adus tone  de zăpadă  în curte”
“Viscolul mi-a adus tone de zăpadă în curte”

Printre „munţii" înalţi care străjuiesc drumul din sat abia se văd fumurile de la sobe. Bătrânii ies la porţi fie să îndepărteze zăpada, fie să mai schimbe o vorbă cu vecinii sau trecătorii, sătui de atâta izolare. 

Localnicii fac din când o pauză în vârful nămeţilor

“Viscolul mi-a adus tone  de zăpadă  în curte”
“Viscolul mi-a adus tone de zăpadă în curte”

Nea Marin Ion, un sătean din Vadu Paşii, de 78 de ani, ne spune că a ajuns la capătul răbdării, pentru că e prea bolnav ca să-i mai reziste cumplitei ierni. "Mai bine mor decât să mai văd iar atâta zăpadă pentru că am auzit că o să ningă iar. Eu sufăr de astm, stau singur în casă şi acum nici televizor sau un radio nu mai am, că nu e curent. Muncesc de două zile ca să dau zăpada din curte, fiindcă mă îngropa de tot dacă stăteam în casă", ne spune nea Marin. 

Pe uliţe, nu mai ştii care e troian şi care e maşină. În gospodăria unuia dintre localnici aflăm că sub un munte de 5 m de zăpadă, acumulat lângă peretele casei, se află o maşină. "Dacă ridic lopata deasupra mea, tot nu întrec muntele de zăpadă. Cred că sunt tone de zăpadă peste maşină şi sper că nu o scot îndoită de acolo", ne spune proprietarul maşinii, în timp ce ne arată cu lopata cât de înalt e muntele de zăpadă.

Toate localităţile din zona de câmpie a judeţului Buzău sunt sub asediul nămeţilor. Din acest motiv, premierul Victor Ponta a anunţat ieri că s-a instituit stare de alertă în cele trei judeţe care s-au aflat sub cod roşu de viscol.

Guvernul României a instituit, ieri, stare de alertă pentru judeţele Brăila, Vrancea şi Buzău. Cele trei judeţe au fost, duminică, timp de mai multe ore sub avertizare „cod roşu", iar de ieri sunt sub „cod portocaliu". Starea de alertă înseamnă că se vor pune imediat în aplicare măsuri de prevenire, protecţie, avertizarea populaţiei, întrucât evenimentul excepţional, în cazul de faţă viscolul, ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei. În timpul stării de alertă poate fi dispusă evacuarea instituţiilor, a populaţiei, a firmelor care ar putea fi afectate. De asemenea, în zonele afectate se asigură ajutoare de urgenţă şi se poate cere acordarea de asistenţă internaţională.

O gravidă din localitatea Corni ar fi trebuit să nască peste o săptămână, dar duminică s-a simţit rău. Autorităţile au dus-o cu un tractor până la primăria din Vârlezi, la 10 km de oraş. Apoi, gravida de 23 de ani a fost preluată de un snowmobil şi dusă până la o ambulanţă, în apropiere de Târgu Bujor. La spital, a primit îngrijiri medicale, iar acum aşteaptă să nască.

„Codul portocaliu" a fost ridicat ieri, la ora 17.00, de meteorologi, dar Moldova, Dobrogea, estul şi sudul Munteniei au rămas peste noapte cu „cod galben". Asta înseamnă că vântul s-a domolit şi nu mai viscoleşte zăpada. Însă, la noapte, va începe să ningă din nou în sud şi sud-vest, inclusiv în Capitală, iar vântul va avea peste 50 - 60 km/h, şi va viscoli zăpada. Mâine, va continua vremea rea şi abia joi se va domoli vântul. Cel mai probabil, meteorologii vor emite noi avertizări.  (M.Dohi)


    “Viscolul mi-a adus tone  de zăpadă  în curte”
“Viscolul mi-a adus tone de zăpadă în curte”

Un tren care circula pe ruta Târgovişte - Titu şi în care se aflau circa 80 de pasageri a rămas blocat, ieri, în gara Nucet, judeţul Dâmboviţa, după ce plugul aflat în faţa locomotivei  s-a stricat. După două ore, pasagerii au fost preluaţi cu autobuze şi transportaţi la destinaţie. Oamenii au fost nemulţumiţi că a trebuit să aştepte aşa mult până cineva a venit să-i preia.

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că, astăzi, nu se vor face ore în Bucureşti şi 12 judeţe: Argeş, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Prahova, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea. Cursurile au fost suspendate şi în judeţele Buzău, Giurgiu şi Brăila, cu excepţia grădiniţelor din municipiile Buzău şi Giurgiu şi a şcolilor din municipiul Brăila, care rămân deschise, la cererea părinţilor. În alte judeţe, cursurile au fost suspendate parţial. Astfel, în Dâmboviţa, sunt închise 46 de unităţi de învăţământ, iar în Bacău şi Botoşani, câte trei. În Suceava, la cinci unităţi de învăţământ există probleme de acces pentru o parte dintre elevii care vin din alte localităţi, dar acestea rămân deschise, iar în Vaslui vor fi închise, astăzi.

Ieri după-masă, traficul rutier era închis pe autostrăzile A2 Bucureşti - Feteşti şi A3 Bucureşti - Ploieşti, precum şi pe 18 drumuri naţionale din şapte judeţe.

Gravida de 27 de ani, din localitatea buzoiană Robeasca a fost preluată de ambulanţă, împreună cu două utilaje de deszăpezire, ieri noapte, la ora 3.30, după 12 ore de luptă cu nămeţii. Femeia căreia i se declanşase naşterea mai devreme a fost dusă la spitalul din Făurei.

O altă femeie de 25 de ani din Slobozia Bradului, judeţul Vrancea a născut, ieri, în ambulanţa cu care era transportată la spital, în Focşani. Femeia a dat naştere unei fetiţe de 3,6 kg, al şaptelea copil al ei.

Zece bolnavi din localităţi buzoiene izolate, au fost preluaţi de elicoptere şi transportate la Spitalul Judeţean din Buzău.

Mulţi locuitori din comunele buzoiene izolate sunt "baricadaţi" în case. "În unele zone, pe şosea, zăpada este de peste trei metri, în rest este de circa un metru. Acum acţionăm în curţile bătrânilor şi neputincioşilor. Au, săracii, zăpadă de doi metri în curţi, sunt blocaţi în case", a declarat, pentru Mediafax, primarul comunei Săgeata, Sorin Tănase. O situaţie critică este şi în comuna Vâlcelele, care are 1.560 de locuitori. "Zăpada a acoperit geamurile locuinţelor, depăşeşte şi trei metri în localitate. Suntem izolaţi", a spus primarul comunei, Dumitru Spiţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
copiii frumoși ai starurilor colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bitcoin, criptomonede, portofel virtual FOTO Shutterstock
leu scapat cusca jpeg
1 casa cu numar 1068354929 jpg jpeg
avion prabusit kazahstan captura video jpg
sfantul stefan shutterstock 52549786 jpg
acc suceava jpg
ninsori bosnia captura video jpg
masini politie in mers jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net