Iar ne-aţi minţit! Metroul ajunge în Drumul Taberei peste un an

Ultima actualizare:

    Locuitorii cartierului Drumul  Taberei nu vor scăpa prea  curând de noroaie şi de zgomot
Locuitorii cartierului Drumul Taberei nu vor scăpa prea curând de noroaie şi de zgomot

Amânări peste amânari! De asta a avut parte finalizarea lucrărilor la Magistrala 5 de metrou Eroilor-Drumul Taberei. Primul termen anunţat a fost 2015, apoi 2016, 2017, iar acum 2018.

La sfârşitul lui 2016, bucureştenii care locuiesc în cartierul Drumul Taberei au văzut cu ochii lor stadiul lucrărilor din subteran, în cadrul vizitei ”Porţi Deschise”. S-au bucurat nespus, mai ales că li s-a promis că la sfârşitul acestui an vor ajunge cu metroul la serviciu. S-au săturat să circule cu propria maşină şi să facă două ore pe drum sau să schimbe câte două, trei mijloace de transport în comun. Din păcate, visul lor a fost spulberat. Trebuie să aştepte primăvara lui 2018. Cel puţin, în acest moment.”Metrorex continuă proiectul într-un ritm accelerat şi susţinut şi, ca soluţie de accelerare a procesului, a demarat deja achiziţia sistemului de siguranţă, cu utilizarea materialului rulant existent şi montarea echipamentelor pe trenurile din flota sa. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru primul semestru al anului 2018”, a declarat Marin Aldea, directorul general al Metrorex, pentru Economica.net.


    Degeaba s-au  entuziasmat bucureştenii  când au vizitat tunelul finalizat  dintre Favorit şi Drumul Taberei 34
Degeaba s-au entuziasmat bucureştenii când au vizitat tunelul finalizat dintre Favorit şi Drumul Taberei 34

Motivele care au dus la întârzierea inaugurării sunt finanţarea insuficientă a lucrărilor pe anul 2017 , dar şi contractarea cu întârziere - din cauza unor contestaţii în procedura de achiziţie - a sistemului de siguranţă a traficului.

În plus, surse din cadrul Companiei Astra Vagoane Arad ne-au mărturisit că societatea se află litigiu în acest moment cu Metrorex, din cauza licitaţiei pentru garniturile noi care ar trebui introduse în circulaţie pe Magistrala 5. Iniţial, spaniolii de la CAF o câştigaseră. Nu este prima amânare de care avem parte. Lucrarea începută în 2011 avea ca prim termen de finalizare 2015, apoi a fost întârziată de la an la an, din lipsă de bani. Ba chiar, în 2012-2013, investiţia a fost îngheţată, salvarea venind în vara lui 2013 de la UE, care ne-a acordat fonduri nerambursabile de 409 milioane de euro. Suma reprezintă 85% din valoarea investiţiei, restul banilor venind de la Guvern.

Până la momentul finanţării europene, statul a cheltuit alte câteva sute de milioane de lei pe această construcţie. În prezent, în Bucureşti, circa 600.000 de persoane circulă zilnic cu metroul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
copiii frumoși ai starurilor colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bitcoin, criptomonede, portofel virtual FOTO Shutterstock
leu scapat cusca jpeg
1 casa cu numar 1068354929 jpg jpeg
avion prabusit kazahstan captura video jpg
sfantul stefan shutterstock 52549786 jpg
acc suceava jpg
ninsori bosnia captura video jpg
masini politie in mers jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net