A înfiat 3 copii, mai vrea încă 20

Ultima actualizare:

    Ionuţ (9 ani), Marian  (11 ani) şi Andrei  (13 ani) sunt cei trei  copii adoptaţi de  preotul Andrei
Ionuţ (9 ani), Marian (11 ani) şi Andrei (13 ani) sunt cei trei copii adoptaţi de preotul Andrei

Un om cu suflet mare şi cu o dragoste infinită pentru copii. Aşa este considerat părintele Andrei Drăgan, preot paroh ortodox din Nefliu, oraşul Măgurele. În urmă cu patru ani şi jumătate a înfiat trei frăţiori pe care îi creşte alături de fetiţa sa biologică. Unde sunt 4, mai pot veni încă 20, şi-a zis preotul, care s-a hotărât să ia în îngrijire alţi orfani necăjiţi.

Preotul Andrei Drăgan (35 de ani) are o poveste emoţionantă. Dintotdeauna şi-a dorit să înfieze un copil orfan, ca să-i dea şansa unei vieţi normale, mai bune. Şi-a promis sieşi că va face acest lucru. În 2006 s-a căsătorit şi timp de câţiva ani a încercat, împreună cu soţia sa, să conceapă un copil. „Am făcut un tratament, dar ne-am oprit la faza de inseminare. Mi-am adus atunci aminte de promisiunea de a adopta un copil şi Dumnezeu m-a ajutat să mă ţin de cuvânt. Am mers într-un centru social şi acolo l-am văzut pe Ionuţ de care ni s-a lipit sufletul. Nu l-am putut despărţi de cei doi frăţiori ai lui, aşa că i-am luat pe toţi trei. Tot procesul de adopţie a durat un an şi jumătate. Ionuţ are acum 9 ani, Marian 11 şi Andrei 13. În urmă cu doi ani a venit pe lume şi fetiţa noastră biologică, Filofteia”, povesteşte Andrei Drăgan.

Cum se simt cei doi soţi acum? „Ca în parcul de distracţie”, mărturisesc ei, cu zâmbetul pe buze. „Unul vrea ceva, altul altceva, unul ţipă, altul râde... dar e bine, ne fac fericiţi”. Astfel, s-au gândit că ceea ce au reuşit să facă pentru trei copii, pot face pentru mult mai mulţi. Să le dea o şansă orfanilor fraţi să rămână împreună. „Vrem să extindem, să oferim şi altor copii aceeaşi bucurie. Am înfiat trei, pot să înfiez încă douăzeci. Sigur, metaforic vorbind, fiind nu-mi permite legea. Nu-i putem adopta, dar le putem oferi o familie, dragoste, acces la educaţie, la o viaţă normală”, explică preotul din Nefliu.


    Preotul şi soţia sa,  Ioana, mai au împreună  o fetiţă biologică  de doi ani, pe Filofteia
Preotul şi soţia sa, Ioana, mai au împreună o fetiţă biologică de doi ani, pe Filofteia

Zis şi făcut. Om al faptelor, Andrei Drăgan a căutat sprijin din partea autorităţilor, a ONG-urilor şi, în 2014, cu un ajutor de 200.000 de lei din partea Consiliului Local Măgurele, a început ridicarea unei case pentru viitorii 20 de copii. Un an mai târziu a mai primit 100.000 de lei, iar acum clădirea este la roşu. În acest moment, lucrările sunt sistate din lipsă de fonduri. Preotul nu s-a dezarmat şi, alături de voluntari, a înfiinţat Asociaţia Diaconia, din cadrul Patriarhiei. Proiectul principal al asociaţiei se numeşte „Ajut un copil” (www.ajutuncopil.ro), prin care încearcă să facă rost de fonduri pentru finalizarea şi utilarea locuinţei. „Nu, nu este uşor, dar mă bucur că am alături oameni dedicaţi. Vrem să oferim copiilor mai mult decât pot primi în orfelinate”, mai spune părintele.

simeon stalpnicul png

Mai multe vedete şi-au dat mâna să-l ajute


    Monica Davidescu şi  soţul ei, Aurelian Temişan
Monica Davidescu şi soţul ei, Aurelian Temişan

Povestea preotului din Nefliu a ajuns până la urechile Monicăi Davidescu. Actriţa încearcă să facă orice îi stă în putere să îl ajute. Alături de alte vedete, precum Gabi Szabo, Valeria Răcilă, Elisabeta Lipă, Ruby, Dorian Popa, Naţionala de Fotbal a Artiştilor, în frunte cu soţul ei, Aurelian Temişan, vor organiza o serie de evenimente menite să atragă fonduri. „Primul eveniment va fi un cros la Măgurele, lângă Bucureşti, pe 9 septembrie. Copiii participă gratuit şi primesc un kit de participare prin bunăvoinţa unui sponsor, iar adulţii îşi pot procura kitul contra sumei de 40 de lei. Banii adunaţi merg către construcţia casei”, explică Monica Davidescu. Crosul va fi urmat de un spectacol muzical susţinut de Aurelian Temişan şi prietenii (Alb şi Negru, Ruby, Rareş Varniote Theo Rose şi alţii). Actriţa promite că se vor mai organiza evenimente caritabile de acest gen nu numai pentru a  termina construcţia clădirii, ci şi pentru întreţinerea copiilor. „Am fost la Măgurele, am cunoscut preotul, copiii şi am văzut de câtă fericire au ei parte, m-a impresionat. Preotul îşi doreşte să salveze orfanii care sunt fraţi să rămână împreună şi mi se pare foarte frumos”, a declarat Monica Davidescu.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
TOP 10 destinații din Europa în 2016 jpeg
klaus iohannis pe tron jpg
Kate Middleton Foto Profimedia (13) jpg
patriarhul daniel bor biserica ortodoxa romana
https   www cancan ro wp content uploads 2024 12 test 1200x686 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net