6 decembrie: Povestea Sfântului Nicolae, ocrotitorul săracilor, orfanilor și văduvelor

Ultima actualizare:

    Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul oamenilor necăjiți Foto: Creștin ortodox
Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul oamenilor necăjiți Foto: Creștin ortodox

Creştinii din întreaga lume îl prăznuiesc la 6 decembrie pe Sfântul Ierarh Nicolae, episcopul Mirei, ocrotitorul săracilor, orfanilor și văduvelor. Sfântul Nicolae este Moșul cel darnic pe care copiii îl așteaptă nerăbdători cu ghetuțele foarte lustruite.

În amintirea Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinătății, credincioșii au înălțat zeci și zeci de biserici care poartă hramul sfântului ierarh.

Data de prăznuire a Sfântului s-a datorat unei previziuni

Data de 6 decembrie, rânduită ca zi de prăznuire a Sfântului Nicolae în calendarul creștin, s-a datorat unei previziuni pe care a avut-o Împăratul Constantin cel Mare. În acel vis, Sfântul Nicolae îl ruga pe împărat să ierte trei tineri condamnați la moarte pe nedrept, care urma să fie executați chiar a doua zi.

Sfântul Nicolae este venerat în lumea creștină    

Chiar dacă a fost iubit din timpul vieţii, Ierarhul din Mira Lichiei s-a bucurat de o mai mare cinstire începând din secolul al VI-lea, la mai bine de 200 de ani de la trecerea sa la viaţa veşnică. Atunci, numele Sfântului Nicolae a fost menţionat într-un martirologiu roman. În acelaşi secol, un alt ierarh cu acelaşi nume, episcopul Nicolae din Pinara, a înălţat o biserică  pe care a închinat-o Sfântului Nicolae din Mira Lichiei.

Sfântului Nicolae  i s-au atribuit numeroase miracole și fapte bune pentru pentru copiii săraci și pentru oamenii aflați în primejdie. De-a lungul timpului, popularitatea lui s-a răspândit în lumea creștină și chipul Sfântului a fost ilustrat în sute de mii de albume și de icoane. El este venerat ca patron spiritual în țări ca Olanda, Rusia, Grecia și în numeroase orașe europene din Austria, Elveția, Grecia, Belgia, Franța și Germania.  

Cultul Sfântului făcător de minuni s-a răspândit în toată Europa

Prin tot ce a împlinit în viaţa sa cu vorba şi cu fapta, Sfântul Ierarh Nicolae a fost un „îndreptar al credinţei”și un apărător al credinţei în Iisus. El s-a dovedit a fi un protector al comercianţilor, un ocrotitor al celor care sunt pedepsiţi pe nedrept, al călătorilor, fetelor nemăritate şi, mai ales, al copiilor şi şcolarilor.  Sfântul Nicolae (al cărui nume se traduce „biruitor de popor”) este unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinți, considerat mesagerul surprizelor plăcute aduse copiilor şi celor care-i cer ajutorul.  

Sfântul Nicolae, ocrotitorul celor necăjiți

În ajunul marilor sărbători, sfinţii părinţi spun că cerul se deschide pentru câteva clipe şi credincioşii au prilejul să-l vadă pe Sfântul Nicolae stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Apărător al credinţei în Iisus, protector al comercianţilor, ocrotitor al celor care sunt pedepsiţi pe nedrept, al călătorilor, al fetelor nemăritate şi, mai ales, al copiilor şi şcolarilor, Sfântul Nicolae (al cărui nume se traduce „biruitor de popor”) este unul din cei mai îndrăgiţi sfinţi din lumea creştină, considerat mesagerul surprizelor plăcute aduse  copiilor şi celor care-i cer ajutorul.  

Istoricul sărbătorii

Sfântul Nicolae a trăit în timpul împăraților romani Dioclețian,  Maximian și Constantin cel Mare, pe teritoriul Turciei de azi. Primii doi împărați, Dioclețian și Maximian, au rămas în istoria creștinătății ca prigonitori aspri ai credinței creștine, în timp ce al treilea, Constantin cel Mare, a ridicat creștinismul la rangul de religie de stat. Sfântul Nicolae s-a născut în jurul anilor 280, în localitatea Patara Lichiei și a fost unicul fiu al unei familii înstărite, cu convingeri religioase.

A studiat la cele mai importante instituții din acele timpuri

Părinţii săi, tatăl Teofan şi mama Nona, l-au trimis să studieze la cele mai importante instituţii de învăţământ din acele timpuri. De asemenea, unchiul său, episcopul Mirei, care purta de asemenea, numele Nicolae, l-a ajutat să urce treptele preoţiei.

După moartea unchiului său, Nicolae a fost ales arhiepiscop  

După moartea părinţilor, Nicolae şi-a împărţit averea săracilor și  după trecerea la cele veşnice a unchiului său, arhiepiscop de Mira din ţinutul Lichiei, tânărul Nicolae a fost numit în funcția de episcop, în locul acestuia, printr-o minune. Arhiereii din ţinutul Lichiei s-au rugat la Dumnezeu să-i ajute şi să-l găsească pe cel mai vrednic ierarh pentru această demnitate. Unul dintre episcopi a avut un vis premonitoriu: un bărbat, care purta o aureolă de sfânt, a spus că va fi ales arhiereu acela care va intra primul în biserică, a doua zi. Un episcop a urmărit cine a venit primul în biserică în acea zi, iar Nicolae a fost alesul.       

Nicolae a propovăduit dreapta credință și a fost întemnițat

Cu preţul unei pedepse aspre, opunându-se convingerilor religioase ale împăratului roman Dioclețian, Nicolae a cinstit creştinătatea și a propovăduit dreapta credinţă. Pentru curajul său, Nicolae a fost întemniţat împreună cu alţi creştini şi, ani de zile,  Nicolae n- a văzut lumina zilei. Calvarul creștinilor a luat sfârșit odată cu urcarea pe tron a împăratului Constantin cel Mare, care i-a eliberat din închisori.   

Nicolae a pledat pentru credința creștină la Sinodul de la Niceea

După ce afost eliberat din temniţă, Sfântul Nicolae a pledat cu aceeași tărie pentru dreapta credinţă. El a combătut erezia lui Arie  la primul Sinod, convocat de împăratul Constantin cel Mare  la data de 20 mai în anul 325 d.H, în localitatea Niceea. Ereticul Arie susţinea că Iisus este doar un om înzestrat cu puteri supranaturale şi nu este fiul lui Dumnezeu. În finalul discursului, Nicolae l-a pălmuit pe ereticul Arie. Potrivit tradiției, de atunci a apărut obiceiul ca toţi copiii neascultători să primească în ghetuţe un beţişor, care să-i cuminţească.

Pelerinaje la Biserica San Nicola din localitatea Bari, Italia

Spre sfârşitul vieţii, Sfântul Nicolae s-a retras în localitatea Mira (astăzi Kocademre, din Turcia) la  Mănăstirea Sionului pe care a ctitorit-o. Acolo a trecut la viaţa veşnică în jurul anului 345 și a fost înmormântat la 6 decembrie în anul 352. Pentru a nu fi profanate de musulmani, moaştele Sfântului Nicolae au fost mutate din anul 1087 în Biserica San Nicola din localitatea Bari, în Sudul Italiei.

De atunci, credincioșii și bolnavii din lumea creştină vin în pelerinaj la această biserică din Italia să se închine la cinstitele moaște ale Sfântului să-i ceară ajutorul pentru sănătate şi pentru împliniri în căminele lor.

Șirul minunilor continuă și în zilele noastre

Sfântul Ierarh Nicolae săvârșește numeroase minuni și în zilele noastre.  Sfinții părinți spun că aceste minuni au o singură explicaţie: ele sunt o continuare a minunilor săvârşite de Ierarh în timpul vieţii lui pământeşti, ca un răspuns pe care-l dă Dumnezeu la iubirea cea mare manifestată de Sfânt față de El.  

„Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Bisericii Creştine, fiind atât de puternic în credinţă, încât o cântare de laudă zice că apostolii şi îngerii se minunează de credinţa lui. Sfântul Nicolae este numit şi preluat în Biserica Creştină ca modelul iubirii lucrătoare şi chipul blândeţilor cald folositoare al celor necăjiţi şi întristaţi. Sfântul Nicolae este mângâierea celor ce plâng şi părintele săracilor, al orfanilor şi al văduvelor”, ne  spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net