«Loviți» de boală când au fost chemați la lopată
Sunt buni banii de la stat, dar când trebuie să vină la muncă în folosul comunităţii se dau loviţi! Primăria Târgovişte “i-a luat la ochi” pe asistaţii social care nu vor să pună umărul la deszăpezirea oraşului. Edilul i-a chemat la muncă pe cei 300 de oameni care primesc ajutor de la stat, dar doar 20 s-au prezentat.
Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a anunţat că este hotărât să ia măsuri dure împotriva celor care în aceste zile s-au îmbolnăvit subit pentru a nu fi puşi la muncă în folosul comunităţii. “Am o nemulţumire şi nu mă feresc să o spun. Am solicitat ieri sprijinul persoanelor care beneficiază de ajutor social la nivelul primăriei municipiului Târgovişte. Am constatat că, dacă la ultima zăpadă am reuşit să adunăm undeva la 50 de beneficiari, acum au venit doar 20, restul obţinând adeverinţe mediale”, a spus Cristian Stan, citat de adevarul.ro.La prima zăpadă serioasă au răspuns apelului Primăriei 50 de beneficiari de ajutor social din 300. „Mi se pare inadmisibil ca cei din Primăria Târgovişte să lucreze câte 12-16 ore aproape continuu, iar cei care beneficiază de ajutor social să nu poată să vină 3-4 ore şi să cureţe anumite zone”, a transmis edilul de la Târgovişte. Acesta spune că există familii întregi beneficiare de ajutor social care au adeverinţe medicale şi sunt scutite de la muncă.
Cristian Stan a anunţat că va sesiza Colegiul Medicilor, Direcţia de Sănătate Publică şi Agenţia de Prestaţii Sociale cu privire la această problemă şi va propune sistarea ajutoarelor sociale pentru cei care, deşi sunt buni de muncă, nu se achită de obligaţia de a presta servicii în folosul comunităţii pentru banii primiţi de la stat. “Noi facem eforturi, având în vedere că acum s-a oprit puţin şi zăpada, să rezolvăm situaţia cât mai repede. Mi se pare inadmisibil ca o familie întreagă să aibă adeverinţă medicală. Nu ştiu cum se eliberează aceste adeverinţe mediale, dar vom face demersuri către Colegiul Medicilor, Direcţia de Sănătate Publică, instituţiile care au competenţe în acest domeniu, pentru că e inadmisibil ce se întâmplă”, mai spune edilul.