Te dă banca afară din casă? Te primeşte înapoi primăria

Ultima actualizare:

    Cei care au fost sau urmează a fi evacuaţi pentru neplata ratelor la creditul  imobiliar pot locui în continuare în casele lor plătind chirie la stat
Cei care au fost sau urmează a fi evacuaţi pentru neplata ratelor la creditul imobiliar pot locui în continuare în casele lor plătind chirie la stat

Dacă banca te execută silit şi îţi scoate locuinţa la licitaţie pentru neplata ratelor, trebuie să ştii că mai ai o şansă pentru a nu rămâne pe drumuri. Potrivit unei legi care urmează să intre în curând în vigoare, autorităţile locale ţi-ar putea cumpăra casa, iar tu vei putea locui în continuare acolo dacă plăteşti chirie la stat. Cu alte cuvinte, apartamentul tău devine din proprietate personală locuinţă de sprijin.

Potrivit unei propuneri legislative pentru completarea Legii Locuinţei, propunere care a fost adoptată recent de Camera Deputaţilor, autorităţile locale vor putea să cumpere la licitaţie publică locuinţe executate silit, cu condiţia ca acestea să nu aibă mai mult de 100 de metri pătraţi. Astfel, aceste case şi apartamente vor putea fi închiriate persoanelor sau familiilor evacuate sau care urmează să fie evacuate pentru că nu şi-au mai putut plăti ratele la creditul ipotecar.

Cu alte cuvinte, persoanele ale căror case urmează să fie vândute la licitaţie publică ar putea să scape de evacuare. În situaţia în care fostul proprietar nu vrea să rămână cu chirie în locuinţa de sprijin, aceasta va putea fi repartizată altor persoane care şi-au pierdut casa din cauză că nu şi-au achitat ratele creditului ipotecar. De asemenea, în proiectul de lege scrie că regula se va aplica şi dacă un chiriaş nu vrea prelungirea contractului de închiriere.

Cine poate beneficia de ajutor

Locuinţele de sprijin nu vor putea fi cerute de persoanele care deţin o altă locuinţă în afară de cea din care au fost evacuate. Totodată, restricţia va fi valabilă şi dacă persoanele în cauză stau cu chirie într-o altă locuinţă a statului. 

Chiria va fi modică

Atunci când se va atribui o locuinţă de sprijin, autorităţile vor lua în considerare şi situaţia economică a solicitanţilor. Concret, legea prevede că persoanele evacuate sau care urmează a fi date afară din casă trebuie să se afle într-o situaţie care să nu le permită achiziţionarea unei noi locuinţe sau închirierea uneia în condiţiile pieţei. În acest sens, chiria care va trebui plătită pentru a sta într-o locuinţă de sprijin va fi de maximum 10% din venitul net lunar al familiei, calculat pentru ultimele 12 luni înainte de încheierea contractului de închiriere. Contractul care va fi încheiat cu primăria va avea o durată de 5 ani cu posibilitate de prelungire. 

Obligaţiile chiriaşilor

Persoanele care vor sta cu chirie în locuinţele de sprijin nu vor putea să le subînchirieze sau să lase alte persoane în locul lor. De asemenea, acestea nu vor putea să schimbe destinaţia locuinţelor (adică să le transforme în magazine, de exemplu). În caz contrar, contractul cu primăria va fi reziliat, iar eventualele daune vor trebui plătite de chiriaşi. 

Când se poate rezilia contractul de închiriere

Contractul de închiriere se poate rezilia dacă locuinţa de sprijin a primit o altă destinaţie sau la cererea chiriaşului, cu notificarea prealabilă a intenţiei (cel puţin 60 de zile). În  acelaşi timp, autorităţile locale vor putea rezilia contractul dacă chiriaşul: 

  • nu respectă clauzele contractului de închiriere;
  • nu plăteşte chiria în 90 de zile de la comunicare;
  • nu plăteşte întreţinerea pe o perioadă de 90 de zile (dacă este cazul); 
  • are un comportament ce nu permite convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei. 

Ce sunt locuinţele sociale şi cele de necesitate 

Iniţiatorii proiectului au declarat că multe familii se confruntă cu problema evacuării din propria locuinţă, rămânând efectiv pe drumuri. Acesta este motivul pentru care se doreşte introducerea locuinţelor de sprijin.  În momentul de faţă, persoanele cu probleme pot folosi locuinţele sociale. Acestea pot fi închiriate de către persoanele sau familiile cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câştigului salarial mediu net lunar pe total economie.

Concret, locuinţele sociale sunt repartizate de autorităţile locale în baza unor criterii proprii celor evacuaţi sau care urmează să fie evacuaţi din imobilele retrocedate foştilor proprietari, tinerilor în vârstă de cel mult 35 de ani, persoanelor cu handicap sau pensionarilor. În aceste cazuri, contractul de închiriere cu primăria se încheie pe cinci ani, cu posibilitate de prelungire, iar chiria este de cel mult 10% din venitul net lunar pe familie, calculat pentru ultimele 12 luni. 

Spre deosebire de locuinţele sociale, locuinţele de necesitate se închiriază temporar persoanelor sau familiilor ale căror case au fost afectate de catastrofe naturale sau accidente, ori au fost demolate pentru realizarea de lucrări de utilitate publică. Totodată, acest tip de locuinţe mai este accesibil persoanelor ale căror case trebuie reabilitate, iar acest lucru nu este posibil atât timp cât sunt locuite. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net