Ascensiunea lui Ryoyu Kobayashi a început la Râșnov, în 2016
La numai 22 de ani, Ryoyu Kobayashi a devenit al treilea săritor cu schiurile din istorie care se impune pe toate cele 4 trambuline, într-o singură ediție. Dublu medaliat cu bronz la Mondialele de juniori de la Râșnov, în 2016, el este al doilea japonez care câștigă competiția după Funaki Kazuyoshi, în 1998.
Victorios la Oberstdorf, Garmisch și Innsbruck, Kobayashi a avut ceva emoții la Bischofshofen, în ultima etapă a Turneului celor 4 Trambuline. După prima manșă, el ocupa doar locul 4 cu o săritură de 135 de metri, dar și-a păstrat nervii tari. A reușit 137,5 în următoarea, depășindu-i pe principalii săi rivali, Markus Eisenbichler (Germania), Dawid Kubacki (Polonia) şi Stefan Kraft (Austria). Astfel Ryoyu a devenit al treilea săritor cu schiurile din istorie care realizează Marele Șlem în competiție după Sven Hannawald (în 2002) și Kamil Stoch (2018). În plus, tânărul campion s-a detașat în fruntea clasamentului ediției 2018/2019 a Cupei Mondiale, în care a izbutit 8 victorii și două locuri 3 în 11 etape. Schiază de la 4 aniAtras spre această disciplină de fratele său mai mare, Junshiro Kobayashi, de asemenea participant în Cupa Mondială, Ryoyu a început să schieze de la 4 ani. În 2013, a participat la Cupa FIS, iar trei ani după aceea, la Râșnov, a cucerit două medalii de bronz, la individual și cu echipa, la Mondialele de juniori. De acolo a început, practic, ascensiunea sa. Și la 22 de ani, cu talentul său, se poate spune că are timp să doboare și alte recorduri în acest sport în care tehnica, dar mai ales încrederea și curajul sunt determinante.