Campionatul European de handbal: Norvegia a luat titlul! Neagu, în echipa ideală!

Ultima actualizare:

    Norvegia s-a impus pentru a şaptea oară la Europene
Norvegia s-a impus pentru a şaptea oară la Europene

Echipa naţională de handbal feminin a Norvegiei a câştigat titlul european pentru a şaptea oară, după ce a învins, în finala Campionatului European din Suedia, reprezentativa Olandei, scor 30-29.

Ultimul act al competiţiei a reprezentat şi reeditarea finalei Campionatului Mondial din 2015. Norvegia şi-a trecut în palmares medalia de aur europeană pentru a şaptea oară, după ediţiile din 1998, 2004, 2006, 2008, 2010 şi 2014.

La pauză scorul a fost egal, 15-15, dar în repriza secundă scandinavele au reușit să câştige, rezultatul final fiind 30-29.

România a încheiat turneul pe locul cinci, cu un bilanţ de cinci victorii şi două înfrângeri, dar avem satisfacţia că sportiva Cristina Neagu a fost aleasă în echipa ideală a competiţiei, fiind desemnată cel mai bun inter stânga. De asemenea, în clasamentul golgheterilor competiţiei, Neagu a încheiat pe locul 3 (46 goluri în şase meciuri), iar în ierarhia all-time la Europene ocupă aceeaşi poziţie.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
csm constanta handbal jpg
Daniel Pancu (Sportpictures) jpg
Manuel Neuer, Bayern (Getty Images) jpg
duckadam facebook jpeg
duckadam jpeg
Helmuth Duckadam (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj UTA Arad (Sportpictures) jpg
duckadam alb negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net