Lucian Bute se bate din nou pentru titlul mondial
Lucian Bute a revenit în ring în august după 17 luni de absenţă, când l-a învins pe Andrea Di Luisa. Victoria i-a oferit dreptul de a boxa pentru un nou titlu mondial şi-n mai puţin de două luni poate deţine iar centura ce i-a aparţinut patru ani şi jumătate.
De o săptămână, sportivul de 35 de ani a încheiat vacanţa şi a luat cu asalt sala de antrenament. Managerii săi nu au stat nici ei degeaba şi au negociat o luptă cu englezul James DeGale. Acesta e campionul IBF, iar gălăţeanul îşi poate revedea visul cu ochii: să fie iar regele lumii, după ce Carl Froch l-a detronat în mai 2012.
Tratativele pentru gală nu au durat foarte mult, atât Bute cât şi rivalul său având acelaşi manager, pe Al Haymon, cel mai influent agent din lumea boxului. S-au hotărât asupra burselor, fiecare urmând să încaseze în jur de 1.5 milioane de euro, au stabilit data duelului, 14 noiembrie, iar acum au mai rămas de stabilit câteva detalii, cum ar fi locaţia evenimentului.
Românul ar dori să lupte în Canada, acolo unde e ca acasă, sau în Statele Unite ale Americii, dar adversarul ar vrea să-şi încrucişeze mănuşile pe tărâm britanic, loc cu ghinion pentru gălăţean fiindcă în Anglia a pierdut centura. Meciul va fi unul exploziv, rivalul de 29 de ani având un palmares de invidiat, cu 21 de victorii şi o singură înfrângere, înregistrată în 2011, iar printre realizări se laudă şi cu o medalie de aur obţinută la JO de la Beijing.