Maratonul Dunării a tras cortina peste sezonul de MTB

Ultima actualizare:
Pentru mica așezare din Giurgiu, întrecerea este ca un balon de oxigen
Pentru mica așezare din Giurgiu, întrecerea este ca un balon de oxigen

Muzică, voie bună, participare numeroasă, premii atractice, soare mai mult decât generos pentru început de noiembrie, coline abrupte și câmpuri întinse care au evidențiat frumusețile malului din nord al bătrânului fluviului ce ne străbate țara.

Sunt ingredientele care au contribuit la reușita Maratonului Dunării de la Prundu, ajuns la a 5-a ediție, cursă care a încheiat sezonul intern de MTB. Merituosul învingător este Moldansky Gerhard, un bucureștean de 19 ani, pentru care ciclismul reprezintă un fenomen foarte interesant, un hobby și o meserie, iar MTB-ul o bucurie de a ieși cu bicicleta prin pădure.

Participanţi cu vârste între 1 și 73 de ani...

Însoțitorii și începătorii au luat startul la cursa Open, de agrement, care nu a punctat în calendarul federației.

Ioana Diaconu i-a impresionant pe cei prezenți cum și-a purtat bebelușul pe traseu, în portbagajul bicicletei, pentru ca în cele din urmă să termine cursa cu el dormind. „I-a plăcut foarte mult și s-a amuzat. La început s-a uitat și a strigat <Hai, copiii!>. A fost foarte bine că a fost pe plat, iar astăzi a fost și soțul meu, altfel urcările pe pietriș ar fi fost mai grele. Copiii mei sunt legitimați la MTB Academy. Am început și noi să mergem, iar aceste concursuri sunt pentru noi ca niște ieșiri asistate și este grozav. Ai siguranța că nu rămâi pe coclauri să te mănânce ursul și e foarte bine”, spune râzând temerara mamă. 

Un bătrânel de 73 ani a participat la cursă
Un bătrânel de 73 ani a participat la cursă

Printre concurenți s-a numărat și Michel Guillaume, un belgian de 73 de ani, îndrăgostit de ciclism, dar și de România. Vorbește fluent în dulcele nostru grai și spune că până nu va sosi ultimul, cu mult în urma altora, nu se va lăsa de acest sport. De aceasta dată, a avut ghinion, „a spart” de două ori. „Nu am făcut ciclism în tinerețe, ci am fost atlet și am concurat la maraton. Este altceva dar îmi place mai mult ciclismul, mai ales MTB-ul. Aici în pădure, în natură, este foarte frumos”, se destăinuie longevivul și curajosul sportiv. 

Moldansky Gerhard: „Sunt foarte bucuros să închei sezonul cu o victorie”

„Traseul a fost foarte rapid, destul de plat, cu câteva urcări abrupte și scurte, iar pentru final de sezon a fost ceea ce trebuie”, caracterizează cum nu se poate mai bine întrecerea Moldansky Gerhard, însuși câștigătorul Maratonului Dunării. „Este un rezultat foarte bun pentru mine, ținând cont că am trecut la Elite anul acesta”, precizează ciclistul de 19 ani pentru care ciclismul „este un fenomen foarte interesant ce nu se poate descrie ușor în cuvinte. Este o bucurie, o descărcare când ieși cu bicicleta, mai ales la MTB, prin pădure. Este și un hobby și o meserie. Reușesc să-mi fac timp și pentru școală și pentru câteva ieșiri prin care să mă descarc și să mă antrenez”. 

Clasament General Traseu Standard (42 Km) 1. Gerhard Moldansky2. Alexandru - George Stancu3. Alex CiocanClasament General Traseu Scurt (16 Km) 1. Luca Bodareu2. Eduard - Andrei Lupei3. Ștefan Tănăsie

Rezultate complete pe categorii de vârstă, masculin şi feminin, la secţiunile competitiv şi agrement, traseu scurt si standard, găsiţi pe www.ridersclub.ro.

Etapă în calendarul balcanic sau european

„Acest maraton al Dunării a devenit o tradiție, fiind la a 5-a ediție. Sunt din ce în ce mai mulți participanți, aât din țară, cât și din străinătate, iar pentru noi este un lucru foarte bun. Prin acest maraton, Prundul se promovează. Eu sper sa devină o etapă internațională, la fel ca circuitul de motociclete”, afirmă Gigi Cristescu, viceprimar în Prundu, care consideră că relieful din zonă este propice pentru astfel de concursuri. De aceeași părere este și Răzvan Jugănaru, cel care a înființat prima academie de MTB pentru instruirea copiilor din România. „Deja avem foarte mulți sportivi din Bulgaria, putem lua în considerare să fie o etapă balcanică sau europeană.

Cursa copiilor a fost una de senzaţie
Cursa copiilor a fost una de senzaţie

O luăm pas cu pas, avem nevoie de susținere iar aici am găsit din toate punctele de vedere și cred că putem să obținem din ce în ce mai mult de la acest traseu, de la acest oameni și de la sport!”, completează multiplul campion național de ciclism, co-organizator al evenimentului.Faptul ca mountain bike-ul românesc a început să crească în ultimii ani o confirmă și câștigătorul Maratonului Dunării. „Sunt din ce în ce mai multe curse și tot mai mulți rideri vin în România. Se lansează mulți cicliști, mulți tineri și eu zic că este un plus pentru ciclismul românesc”, apreciază Moldansky Gerhard. Raţionamentul organizării Maratonului Dunării de la Prundu îl explică foarte bine Răzvan Jugănaru (MTB Academy): "Iată-ne la cea de-a 5-a ediție. Din fericire, pentru prima dată avem soare. În general, în noiembrie, era destul de urât. Mi-am dorit să împing cât mai mult sezonul de MTB și am făcut această cursă în noimbrie, fix înainte de sezonul de ciclocros". Co-organizatorul întrecerii consideră că aceste evenimente pentru mase sunt cele mai importante. "Targetul nostru a fost să aducem cât mai mulți oameni pe bicicletă şi să înţeleagă că mișcarea este un lucru bun. Astfel putem să avem cât mai multă vizibilitate asupra acestui sport și să-i convingem să-și aducă copiii, ceea ce s-a şi întâmplat! Așa putem să avem o bază de selecție cât mai mare, să-i antrenăm iar pe cei mai buni să-i direcționăm spre performanță", conchide fostul mare ciclist.   

Cu gândul la Olimpiada de la Tokyo

Sportivii de performanţă din mountain bike-ul autohton sunt cu gândul la Jocurile Olimpice de peste doi ani, de la Tokyo, acolo unde tara noastră are şanse să califice din nou un sportiv. "Sunt trei oameni din țară care strâng puncte, iar Vlad Dascălu poate aduce un rezultat bun, dacă ajunge la Olimpiadă", crede Moldansky Gerhard, câștigătorul Maratonului Dunării.

Răzvan Jugănaru îi susţine punctul de vedere si confirmă că Vlad Dascălu stă foarte bine în clasamentul UCI. "Este ajutat și urmat îndeaproape de Lucian Logigan și Ede Molnar, ceea ce ne bucură foarte tare. Cei trei punctează pentru România, iar cel mai bine clasat va merge la Tokyo. Noi ne dorm și facem tot posibilul ca să avem un sportiv acolo", precizează antrenorul federal al FR Ciclism.


    Un bătrânel de 73 ani a participat la cursăFoto: Click!
Un bătrânel de 73 ani a participat la cursăFoto: Click!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene si Albert de Monaco Facebook2 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net