Sesiune de autografe cu Remy Bonjasky şi Kristanna Loken la cântarul oficial dinaintea galei Superkombat de la Mamaia
Fostul mare luptător Remy Bonjasky şi actriţa Kristanna Loken, din Terminator 3, vor susţine o sesiune de autografe şi poze, vineri, de la ora 16:00, pe plaja La Cucaracha din Mamaia, acolo unde va avea loc şi cântarul oficial al luptătorilor Superkombat, iar totul va continua cu o petrecere la care vor lua parte şi peste 300 de turişti, intrarea fiind liberă.
Cei 28 de sportivi care vor urca în ring la gala Superkombat, programată sâmbătă, de la ora 20:00, la Piaţeta Cazino din Mamaia, vor avea de înfruntat prima probă înaintea celor 14 lupte profesioniste de sâmbătă, cea a cântarului. "Pentru mine, e cel mai important moment dinaintea unui meci pentru că nu doar scăpăm de tensiunea cu kilogramele, ci avem şi un duel psihologic cu adversarul nostru. Contează enorm pentru o luptă să câştigi această primă confruntare", a declarat campionul mondial Andrei Stoica, acesta urmând să îşi apere sâmbătăt titlul mondial în faţa olandezului Fred Sikking.
"Pe lângă cântarul oficial, vom avea parte şi de o sesiune de poze şi autografe cu Bonjasky şi Kristanna Loken. Sportivii vor merge la odihnă după cântar, însă pe plajă va continua o petrecere la care vor lua parte şi cele două celebrităţi, staful Superkombat şi turiştii aflaţi acolo, mulţi dintre ei străini sosiţi special pentru eveniment", a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.
Pe lângă cântarul oficial, vineri, de la ora 21:00, luptătorii vor fi prezentaţi oficial în Piaţeta Cazino din Mamaia, acolo unde o zi mai târziu se va disputa al patrulea Superkombat World Grand Prix al anului. Biletele costă 50 de lei şi pot fi achiziţionate de la magazinele Orange, Germanos şi Vodafone din toată ţara. Gala, care va începe de la ora 20:00, va fi transmisă în direct în România de Sport.ro şi la nivel internaţional, în 93 de ţări, de Eurosport.