Şoc la US Open. Marin Cilic l-a distrus pe Federer, iar Kei Nishikori pe Djokovic şi joacă prima lor finală de mare şlem

Ultima actualizare:

    Novak Djokovic e campionul în exerciţiu la Wimbledon după ce în 2014 l-a învins în finală pe Roger FedererFoto: Reuters
Novak Djokovic e campionul în exerciţiu la Wimbledon după ce în 2014 l-a învins în finală pe Roger FedererFoto: Reuters

Ultimul act al turneului de la New York va pune în acest an faţă în faţă doi nou veniţi: Marin Cilic din Croaţia şi Kei Nishikori din Japonia. Deşi toată lumea întrevedea clasica finală Federer - Djokovic, cei doi au produs două suprize de proporţii şi joacă pentru prima dată în carieră un meci cu un trofeu de mare şlem pe masă.

Primul a detonat bomba asiaticul de 24 de ani, Kei Nishikori, care l-a învins pe favoritul numărul 1 al turneului şi liderul mondial la zi în clasamentul ATP, în patru seturi, 4-6 6-1 6-7 3-6. Câteva ore mai târziu, croatul de 25 de ani, Marin Cilic, a fost devastator în faţa unui Roger Federer de nerecunoscut şi a câştigat în minimum de seturi, 6-3 6-4 6-4. Astfel, Cilic şi Nishikori vor juca mâine noapte, la ora 00:00, primul lor meci cu un trofeu de mare şlem pe masă, şi ultimul al anului 2014.

Până acum, cea mai mare performanţă a croatului fusese o semifinală la Australian Open, în 2010, iar a lui Nishikori un sfert de finală, tot la Australian Open, dar în 2012.

La feminin, în această noapte, finala se va juca între americanca Serena Williams şi daneza Caroline Wozniacki.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net