În timp ce rugbyștii băimăreni s-au întors acasă, echipele din Cardiff și Munster sunt încă blocate în Africa de Sud

Ultima actualizare:

    Rugbyștii din Cardiff ar putea să ajungă în Anglia joi, 2 decembrieFoto: Facebook / Cardiff Rugby
Rugbyștii din Cardiff ar putea să ajungă în Anglia joi, 2 decembrieFoto: Facebook / Cardiff Rugby

CSM Știința Baia Mare n-a fost singura formație de rugby blocată în Africa de Sud de anularea zborurilor aeriene din cauza măsurilor de protecție impuse în Europa. Într-o situație și mai gravă se află selecționatele Munster (Irlanda) și Cardiff (Țara Galilor), care încă n-au părăsit țara care deține titlul mondial în sportul cu balonul oval.

Jucătorii români, dar și cei străini care au compus delegația formației maramureșene care a efectuat un turneu de două meciuri în Africa de Sud a revenit astăzi în țară. Aceștia, dar şi alţi 24 de cetăţeni europeni şi din alte state terţe au plecat la 03.54 (ora României) de pe aeroportul din Johannesburg. Zborul a făcut escală pentru realimentare în Kenya şi a ajuns în jurul orei 16.30 la Baza 90. Alţi 7 cetăţeni români au rămas blocaţi în Africa de Sud pentru că nu au putut prinde acest zbor, însă autorităţile caută acum soluţii şi pentru reparierea acestora. Toate persoanele revenite din Africa de Sud au fost aşteptate de reprezentanţi ai Direcției de Sănătate Publică, fiind supuși unor teste de detectare a coronavirusului. Jucătorii şi staff-ul echipei de rugby și-au continuat călătoria cu un alt avion Tarom către Baia Mare. Toate persoanele din avionul care a venit de la Johannesburg vor intra în carantină. În aeronavă s-au aflat şi alţi cetăţeni europeni, care vor fi îndreptaţi către ţările lor. "Absolut toţi care vor coborî din avion vor fi testaţi de către noi pe aeroport, bineînţeles că ei vor intra printr-un culoar special, cei care doresc să meargă după această testare vor rămâne în ţară în locurile pe care ni le vor preciza pentru carantină, se va face acest lucru pentru fiecare în parte, cine nu are această posibilitate, pentru a realiza o carantină corespunzătoare în locaţia pe care o are, putem să susţinem partea aceasta prin carantină instituţionalizată", a declarat, în cursul zilei de marţi, Dr. Oana Nicolescu, şeful DSP Bucureşti.Participantă la un turneu, echipa de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare a rămas blocată în Africa de Sud după ce compania aeriană care trebuia să-i transport spre Europa a anulat toate zborurile, în urma îngrijorărilor apărute cu privire la noua tulpină Omicron a coronavirusului, descoperită în statul sud-african. Din câte se pare, gruparea maramureșană nu va putea disputa finala Cupei României în 11 decembrie, așa cum era programat, aceasta urmând a fi amânată de către Federația Română de Rugby.

Cardiff Rugby va pleca joi din Africa de Sud

Într-o situație și mai dificilă se află selecționatele provinciale din Munster (Irlanda) și Cardiff (Țara Galilor), care au și jucători infectați cu noul coronavirus. Potrivit presei internaționale, galezii au raportat două cazuri, iar în rândul delegației s-au înregistrat atacuri de panică în condiţiile în care autorităţile galeze nu au făcut mai nimic pentru a-i ajuta să se repatrieze. În jurul orei 23.00, Cardiff Rugby a precizat pe pagina de Facebook că rugbyștii vor pleca din Cape Town joi dimineață, după ce clubul a asigurat un zbor charter, precum și cazare în carantină în Anglia. În comunicatul postat s-a subliniat că formația din care fac parte 15 internaționali galezi a rămas blocată în oraș după ce Africa de Sud a fost plasată pe lista roșie a Marii Britanii, iar granițele au fost închise pentru sosirile din șase țări de pe continentul african. ”S-a sperat că vor putea pleca duminică cu un zbor alături de echipele Munster Rugby, Scarlets şi Zebre Parma, însă două cazuri pozitive au exclus decolarea. Cu toate acestea, lucrând în colaborare cu United Rugby Championship și Welsh Rugby Union, a fost confirmat un zbor charter pentru joi dimineața. La sosirea în Anglia, formația din Cardiff va sta 10 zile în izolare într-un hotel COVID-19 al guvernului britanic. Cei rămași în Africa de Sud vor intra în carantină 10 zile într-un hotel sud-african COVID-19 și vor fi repatriați în Marea Britanie cât mai curând posibil. Cardiff Rugby dorește să mulțumească URC, WRU și agențiilor guvernamentale din Africa de Sud pentru sprijinul acordat în aceste momente dificile. Nu se vor mai face comentarii”.Jucătorii echipei Cardiff s-au aflat într-o izolare strictă de duminică, 28 noiembrie, fără să poată să-şi părăsească camerele şi fără nicio certitudine cu privire la data la care vor putea pleca acasă, aşteptând autorizaţia medicală. Acest lucru a sporit îngrijorărea jucătorilor privind soarta lor. "Avem rapoarte despre oameni care au avut atacuri de panică, avem rapoarte despre anxietate şi probleme de sănătate mintală. Trebuie să-l punem pe ofiţerul de bunăstare psihică al WRU în legătură constantă cu ei", a declarat o sursă din cadrul clubului galez, pentru welsonline.co.uk.În acest context, Ministrul Sănătăţii din guvernul galez, Eluned Morgan, a fost interogat cu privire la situaţie, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc marţi, 30 noiembrie, şi nu s-a arătat prea grăbită să-şi repatrieze compatrioţii. "Responsabilitatea noastră principală este să menţinem oamenii din Ţara Galilor în siguranţă. Există reguli pentru a ne asigura că acest lucru se întâmplă. Aceste reguli sunt lucruri pe care toată lumea trebuie să le respecte şi nu există excepţii de la asta. Suntem foarte conştienţi de situaţia de la Cardiff Rugby Club. Ei vor trebui să se autoizoleze la întoarcere. Nu există locuri în Ţara Galilor unde să poată fi cazaţi pentru că nu avem acele hoteluri în Ţara Galilor. Există un motiv foarte clar pentru asta. Pentru că nu avem un aeroport internaţional care, în general, să aducă oameni din ţările pe lista roşie sau din ţările cu potenţial de a intra pe lista roşie. Majoritatea pasagerilor noştri aterizează în Anglia. Ne-am gândit că ar creşte riscul sanitar dacă ar fi să transportăm oameni de la un aeroport la un hotel din Ţara Galilor. De asemenea, este foarte dificil pentru noi să discutăm şi să găsim un hotel în Ţara Galilor care ar fi dispus să se transforme într-un hotel Covid, deoarece înseamnă că nu pot caza pe nimeni altcineva şi, evident, este o problemă destul de mare chiar înainte de Crăciun, când ar putea avea multe rezervări. Suntem atenţi la evoluţia situaţiei şi suntem foarte interesaţi să ne aducem băieţii acasă. Dar ei vor trebui să vină acasă în acelaşi mod în care ar fi de aşteptat să o facă toţi ceilalţi din această ţară", a afirmat ea.Şeful de marketing şi comunicare al selecționatei Cardiff Rugby, Mike Brown, care se află cu echipa în Africa de Sud, s-a declarat şocat de comentariile lui Morgan. "Ca o persoană prinsă în mijlocul situaţiei ăsteia, am fost uluit de lipsa de empatie şi de sprijin din partea ministrului Sănătăţii. Toată lumea se aşteaptă să intre în carantină la întoarcerea noastră, dar ajutaţi-ne să ajungem acasă", a scris acesta pe Twitter.

Selecționata Munster este izolată la Cape Town

În aceeași situație este și echipa provinciei irlandeze Munster, care a ajuns în Africa de Sud pentru două etape ale United Rugby Championship, înainte ca ţara africană să fie plasată recent pe lista roşie pentru călătorii. Componenții acestei selecționate n-au putut pleca duminică din cauză că au avut cazuri pozitive de COVID-19, în timp ce Scarlets şi Zebre au reuşit să se întoarcă în Europa.Marţi, Munster a anunţat încă nouă cazuri în lot, ceea ce înseamnă că zece dintre cele 48 de persoane care formează delegaţia (34 de jucători şi 14 membri ai staff-ului) sunt acum în izolare strictă. "Cea mai recentă serie de teste PCR în delegaţia echipei Munster a identificat nouă cazuri pozitive. Grupul se va muta în hotelul de carantină desemnat, din Cape Town, alăturându-se primului jucător care a fost testat pozitiv duminică. Celălalt grup, format din 38 de persoane, a avut rezultate negative şi continuă să se izoleze individual, în camerele lor în care se află de duminică seara. Aşa cum a subliniat, luni, guvernul irlandez, cei care au primit rezultate negative au autorizaţia de a călători de la autorităţile sud-africane", a precizat clubul irlandez, citat de The Mirror. Jucătorul care a fost testat pozitiv sâmbătă a fost izolat într-un hotel separat din Cape Town, unde i se vor alătura acum cei nouă noi membri pozitivi ai delegaţiei.În cazul în care vor reuși să ajungă în Irlanda, rugbyștii lui Munster vor fi obligaţi să stea într-o carantină de 10 zile. Acest lucru pune sub semnul întrebării disputarea meciurilor viitoare din Champions Cup (Cupa Campionilor Europeni), în deplasare la Wasps (Anglia), în 12 decembrie, şi acasă, împotriva celor de la Castres (Franța), în 18 decembrie. Mai cu seamă că jucătorii lui Munster vor fi în imposibilitatea de a se pregăti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net