Una caldă, una rece pentru Halep. După succesul de la Doha, a abandonat în primul tur la Dubai
Simona Halep a câştigat duminică, în Qatar, al şaptelea turneu din cariera ei, iar acest lucru a dus-o până pe locul 9 în clasamentul WTA. Deşi părea pe val şi toată lumea a catalogat-o drept cea mai în formă jucătoarea din circuit, românca n-a putut să continue pe aceeaşi linie.
Azi, s-a mutat într-o altă ţară din Golful Persic, Emiratele Arabe Unite, pentru marele premiu al Dubaiului. N-a fost însă cu noroc pentru favorita şapte a turneului, care n-a rezistat pe teren tot meciul cu frunţuzoaica Alize Cornet şi a fost nevoită să abandoneze încă din primul tur, la scorul de 1-6, 1-1. O problemă la gleznă a forţat-o să ia această decizie, dar mai mult din precauţie, nu pentru că la mijloc ar fi ceva foarte grav. Asta cu atât mai mult cu cât şi la Doha, turneu câştigat duminică, a participat cu aceeaşi probleme şi având tot timpul o faşă peste picior.
În aceste condiţii, pentru Halep urmează o perioadă de pauză binemeritată. Tenismena va reveni la Bucureşti şi nu va mai participa la niciun turneu până pe 5 martie, când va merge în SUA pentru Indian Wells.