Euro-Stanca: Euro 16 - Zic şi eu...
Ai zice că Bale, scos din contextul madrilen, nu mai e deloc el în contextul firesc aparent al ţării sale Ţara Galilor - Wales. La meciul de debut, cel cu Slovacia, deşi a dat pase minunate, a alergat cât alţii într-o viaţă, și mai ales, a dat un gol din lovitură liberă, deschizând scorul, parcă nu era el în apele lui.
Puterea obişnuinţei: eu unul îl tot căutam pe Ronaldo. Nu era... Cred că nici eu nu eram în apele mele...
La fel am văzut la slovacii Skrtel şi Hamsik, deloc la locul lor. Barem Hamsik, la minutele de început, a avut golul în picior. La fel ca Bogdan Stancu al nostru, tot la început de meci... Ritmul acesta de joc al fotbalistului profesionist, de-a dreptul inuman, te face parcă să te simţi mai străin între ai tăi. Ăsta da paradox! De unde vine el? De la nebunia banului, de la clasicul termen economic numit profit... de la mama lui Plusvaloarea...
Meciul Albania - Elveţia mi s-a părut extrem de ciudat. Nu numai pentru că se băteau albanezii cu albanezii, de nu mai ştiam care-s nemţii elveţienilor... dar am fost nedumerit şi din punctul de vedere al opţiunilor. Sigur că în Elveţia e mai bine... Dar să vezi doi fraţi, fraţi de mamă, tată, că joacă la echipe diferite, mi s-a părut paradoxal. Deşi, am mai văzut asta la CM din Africa de Sud, cu doi fraţi în aceeaşi situaţie: Kevin şi Jerome Boateng. Unul german, celălalt ghanez. Măi, să fie! La meci, mama Xhaka era îmbrăcată-n ambele culori. Vorba unei poezii de grădiniţă: ”Am dreptate, dragi copii?// Numai mamă să nu fii!”... la fraţii Xhaka.