17 milioane de euro aruncate în apă! Ce se întâmplă cu banii din transferul fotbalistului dispărut

Ultima actualizare:

    Emiliano Sala e căutat în apele Canalului Mânecii
Emiliano Sala e căutat în apele Canalului Mânecii

Accidentul de avion în care a fost implicat fotbalistul Emiliano Sala va deschide o bătălie juridică între cluburile din Nantes şi Cardiff.

Argentinianul Sala a semnat sâmbătă transferul de la FC Nantes la Cardiff City, galezii obligându-se să plătească 17 milioane de euro. În condiţiile în care fotbalistul a dispărut luni deasupra Canalului Mânecii şi e, cel mai probabil, mort, nu se ştie ce se va întâmpla cu imensa sumă de bani aflată în joc.

În absenţa unei minuni, accidentul aviatic al atacantului de 28 de ani se va înscrie pe lista marilor tragedii care au lovit lumea sportului, în general, şi a fotbalului, în special. Ieri, încă de la prima oră a dimineţii, autorităţile britanice au reluat operaţiunea de căutare a aeronavei de mici dimensiuni care îl transporta pe Sala de la Nantes la noua sa echipă de club, Cardiff City. Deşi ipoteze fericite au fost luate în calcul, şansele de supravieţuire ale celor doi călători (pilotul şi jucătorul) în apele îngheţate ale Canalului Mânecii sunt aproape nule. „Aş vrea să mai trăiască, dar mi-am pierdut speranţa”, a declarat inclusiv tatăl lui Emiliano. Până la găsirea resturilor avionului şi până la confirmarea oficială a decesului lui Sala, se va discuta mult şi pe seama celor 17 milioane de euro pe care cei de Cardiff s-au obligat să le plătească francezilor de la Nantes. Chiar dacă Sala a semnat sâmbătă contractul cu gruparea din Premier League, efectele juridice ar intra în vigoare abia după înregistrarea transferului la forul mondial (FIFA). În acest caz, dacă totul e în ordine din punct de vedere al actelor, Nantes are toate motivele să pretindă încasarea banilor. Clubul la care evoluează şi portarul român Ciprian Tătăruşanu poate invoca şi faptul că, în Franţa, acordul colectiv de muncă al fotbaliştilor profesionişti consideră că deplasarea cu un avion turistic, de mici dimensiuni, se face pe riscul jucătorului, dacă acesta nu are aprobare de la echipa unde e legitimat.

De partea cealaltă, galezii de la Cardiff nu au prea multe argumente prin care să evite plata a 17 milioane de euro pentru un fotbalist care n-a apucat nici măcar să se antreneze cu noii săi coechipieri. Extrem de important va fi aspectul legat de cine a pus la cale zborul privat de la Nantes la Cardiff. Dacă în primă fază s-a vorbit despre un avion personal al proprietarului malaiezian al clubului britanic, ieri a apărut o ipoteză neaşteptată. Astfel, preşedintele celor de la Cardiff ar fi declarat presei galeze că intenţia lor ar fi fost să-l transporte pe fotbalist cu o cursă de linie, propunere refuzată chiar de Emiliano Sala, care şi-ar fi făcut propriile aranjamente. Ar fi o situaţie juridică delicată, în care Cardiff City s-ar putea îndrepta pentru obţinerea de despăgubiri, eventual din asigurări, împotriva proprietarului avionului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania Tonga, amical rugby (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net