7 secrete ale eroului cu Finlanda

Ultima actualizare:
Oamenii au stat la cozi imense să urce în metrou
Oamenii au stat la cozi imense să urce în metrou

România se îndrepta spre o catastrofă în prelungirile meciului cu Finlanda, pe care dacă îl pierdea cădea pe locul trei în grupă. În aceste condiţii nu mai depindea de noi calificarea la turneul din Franţa, ci de un joc favorabil al rezultatelor în ultima etapă.

Mijlocaşul de 32 de ani a marcat însă şi ne-a salvat pielea, astfel că duminică n-avem nevoie de cadouri de la greci. Iată cine e însă mult prea discretul Ovidiu Hoban!

1. A făcut junioratul la Baia Mare şi FC Bihor Oradea, dar şi-a început activitatea de senior profesionist în ligile inferioare din Germania, la FK Clausen, în anul 2002. Universitatea Craiova l-a repatriat, dar apogeul său în Liga I a fost atins în culorile lui Gaz Metan Mediaş, pentru care a jucat peste 200 de meciuri în perioada 2005-2011. 

2. Petrolul Ploieşti l-a transferat în scurta eră Dan Capră şi l-a dat afară pentru că a avut tupeul să-şi ceară banii înainte să semneze prelungirea contractului cu prahovenii. I s-a inventat că ar fi fost scandalagiu şi că s-ar fi bătut cu un coleg în vestiar, când de fapt e recunoscut drept unul dintre cei mai calmi şi cerebrali jucători.

3. După acest episod neplăcut la prahoveni a vrut neapărat să se transfere în străinătate. I-a „furat” locul lui Costin Lazăr la israelienii de la Hapoel Beer Sheva, datorită faptului că a fost mai puţin pretenţios la salariu decât fostul rapidist. E la al doilea sezon pentru evrei, unde câştigă 200.000 de euro pe an.

4. Joacă şi trăieşte la 40 de kilometri de una dintre cele mai periculoase zone din lume: Fâşia Gaza, teatru al războiului permanent dintre evrei şi palestinieni. Într-un interviu pentru Click!, acesta spunea în urmă cu câteva luni că noaptea se mai aud câteodată bombe şi că locuieşte într-o casă dotată cu un buncăr pentru adăpost în caz de bombardament.

5. În ciuda acestei situaţii instabile, Hoban a adus-o la Beer Sheva pe soţia lui, Alina, dar şi pe cei doi copii ai lor. Aceştia n-au făcut însă deplasarea în România pentru a-l susţine pe Ovidiu de pe Arena Naţională, ci au rămas în faţa televizorului, unde au suferit şi s-au bucurat apoi enorm. 

6. A debutat la echipa naţională sub comanda lui Victor Piţurcă, abia în iunie 2013, la 30 de ani, într-un amical cu Trinidad Tobago, câştigat cu 4-0 pe Arena Naţională. În aceste preliminarii a jucat şapte din cele nouă partide ale tricolorilor, lipsind doar în victoria cu Feroe, neconvocat, şi în egalul din Irlanda de Nord, unde a rămas rezervă neutilizată.

7. Golul crucial din partida cu Finlanda a fost primul pentru el la echipa naţională a României, dar deşi are toată recunoştinţa pentru reuşită, merită totuşi şi puţin urecheat. Asta pentru că Ovidiu Hoban este cel care s-a repliat prost la golul nordicilor, maractorul Pohjanpalo plecând chiar de sub nasul lui la acel contraatac devastator. 

Puiu Iordănescu, «desfiinţat» de toţi

Iordănescu a spus că e gata oricând să demisioneze
Iordănescu a spus că e gata oricând să demisioneze

Nu mai e niciun secret că noi, românii, facem nuntă din prima victorie şi înmormântare din primul insucces. După deziluzia cu Finlanda, detractorii au scos cuţitele ascuţite şi le-au plimbat pe lângă gâtul selecţionerului. Nici între fani şi jucători nu e însă o dragoste mai mare.

Anghel Iordănescu a luat toată vina asupra lui şi a staff-ului său, dar această autoflagelare nu ne încălzeşte dacă ratăm calificarea le Euro. Astfel, antrenorii care stau pe bară în timp ce Iordănescu e selecţioner la 65 de ani nu puteau pierde oportunitatea şi au măturat pe jos cu „Tata Puiu”.

„Din minutul 66 până în minutul 86 n-a ştiut nimeni ce să facă, nici cei din teren, nici cei de pe bancă. Cândva „Nea Puiu” lua deciziile singur, acum se consultă cu toată lumea. A fost în criză de idei şi nu a transmis absolut nimic jucătorilor. Mi se pare că experienţa lui l-a ajutat mai mult la întrebările jurnaliştilor decât în teren”, a spus Basarab Panduru.

Bineînţeles, Victor Piţurcă, omul care ne-a lăsat cu şapte puncte din nouă posibile înainte să-i facă loc lui Iordănescu, a punctat şi el decisiv.

„Lumea m-a criticat când am bătut în Finlanda cu 2-0, că jucăm slab. Acum ne bucurăm pentru 1-1. Unde eram fără acele puncte? Actualul staff nu-şi cunoaşte foarte bine jucătorii”, a spus şi fostul selecţioner.

Nici între fani şi jucători nu e însă vreo simbioză. Primii au fugit ca laşii la vestiare, imediat după fluierul final, fără să mai salute audienţa, în frunte cu Chiricheş. Nici nu prea mai aveau pe cine, majoritatea fanilor plecând de la stadion înainte să egalăm, aşa că nu ştim cine e mai vinovat.

România - Finlanda a paralizat Bucureştiul


    Oamenii au stat la cozi imense să urce în metrou
Oamenii au stat la cozi imense să urce în metrou

Oricât am nega, n-am ştiut niciodată să organizăm evenimente de mare anvergură. S-a întâmplat şi la ultima partidă de pe teren propriu din preliminariile pentru Euro 2016. Răzvan Burleanu se scuză că a organizat în trei zile un meci cu spectatori, deşi asta se face de obicei în 30 de zile. Avem stadion ultra-modern, dar din zgârcenie nu s-au instalat turnicheţi pe toată circumferinţa lui. Astfel, accesul se face pe câteva porţi, iar 50.000 de oameni nu pot intra în timp util decât dacă pleacă de acasă cu trei ore mai devreme. Asta a făcut ca 10.000 de oameni să audă imnurile din afara arenei, huiduind şi blestemând. Apoi, după meci, alt haos.

Snobii au venit cu maşinile şi au blocat toate bulevardele de lângă stadion. Apoi, metroul a fost prelungit până la ora 00:45, dar a venit rar. Asta a creat alte cozi la Muncii şi Iancului, şi alţi nervi. Majoritatea spectatorilor de la România – Finlanda a reuşit asta abia în jurul orei 02:00 dimineaţa. Nici dacă aveai ceva dare de mână nu ţinea. Taximetriştii, creaturi fără mamă, fără tată când te prind la ananghie, cereau sute de lei pentru câţiva kilometri. Mulţi au renunţat şi au mers acasă pe jos. Că aşa e în România! Şi nici măcar n-am câştigat!

Glume pe seama «tricolorilor»

  • Dacă nu vedeam că-n jurul lui Chipciu e iarbă, aveam impresia că e filmat în tribune
  • Iordănescu şi-a luat deja un televizor cu diagonală mare pentru a vedea în condiţii excelente Campionatul European de la anul
  • Imnul „Deşteaptă-te, române”, în cazul meciului ăsta, chiar a avut sens
  • Data viitoare când joacă “tricolorii”, pe Arena Naţională se vor monta alarme pentru a trezi spectatorii
  • Era mai interesant să mă uit la Leo de la Strehaia decât la meciul ăsta
  • Echipa a valorat atât cât a fost intrarea generală: 20 de lei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Tocanita de legume libaneza cu naut  Sursa foto shutterstock 2282965227 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net