Antrenorul scandalagiu s-a întors la Botoşani
Cătălin Golofca s-a ales cu buza spartă după ce tehnicianul l-a atacat, momentul fiind surprins de camerele tv. Grozavu şi-a dat demisia de onoare, însă nu a fost acceptată şi după zece zile de „vacanţă” s-a întors la FC Botoşani. Din câte se pare, antrenorul şi victima sa se vor împăca.
Data de 6 martie 2017 va rămâne ca o pată asupra clubului moldav. Antrenorul, nervos din cauza prestaţiei lui Golofca, l-a schimbat în minutul 83 al jocului cu Astra şi motivând că atacantul şi-a aruncat tricoul, l-a lovit direct în bărbie. Deşi faza a fost filmată, antrenorul a recunoscut abia într-un final că şi-a pocnit elevul şi a decis să plece din club.
Surpriza a fost că patronul Iftime nu a fost de acord şi a susţinut că Grozavu este într-o mini-vacanţă. După zece zile, timp în care duelul cu Poli Timişoara a fost condus de secunzii Bejan şi Bordeanu, Grozavu s-a întors. „Am avut joi seară o întâlnire cu el şi întreg consiliul director şi am convenit să continuăm cu staff-ul lui Leo. Nu a fost o negociere, noi nu am reziliat contractul şi am făcut altul nou, am avut doar o discuţie de principiu”, a spus Iftime. Astfel, de ieri, Grozavu s-a prezentat la antrenamente, s-a regăsit cu Golofca, iar atmosfera a fost una calmă. “Ne-am întâlnit la pregătire. Vom vedea ce va fi”, ne-a spus atacantul, care aseară urma să aibă o întâlnire cu cei din conducere pentru a şti dacă va mai continua sau nu la Botoşani.Iniţial el a dorit să-l dea în judecată pe Grozavu, dar şefii vor să-i împace şi cei doi vor putea lucra oficial împreună de mâine, atunci când se vor lupta cu Gaz Metan Mediaş.