Astra, să nu mori la fel!

Ultima actualizare:
Fotbaliştii din Giurgiu  vor încerca să ajungă  în grupele Ligii
Fotbaliştii din Giurgiu vor încerca să ajungă în grupele Ligii

Astra Giurgiu s-a impus mahmură în meciul cu Dinamo, scor 4-2, Alibec şi compania fiind campioni cu o zi înainte, când Pandurii a deconectat-o pe Steaua de la aparate. După două seri de chefuri pe malul Dunării, trebuie privit însă spre viitor, iar acesta nu se vede foarte clar.

Mulţi jucători de bază au ajuns la finalul angajamentului cu clubul lui Ioan Niculae şi nu se ştie dacă vor mai continua la Astra. Pedro Queiros, Valerică Găman, Florin Lovin, Takayuki Seto, Daniel Niculae, Cristi Oros şi Geraldo Alves aşteaptă să vadă dacă cel mai bogat român bagă mâna în buzunar pentru Liga Campionilor.

Altfel, cu toţii vor mai pupa o dată trofeul şi îşi vor lua la revedere de la Giurgiu, în speranţa unor locuri de muncă mai stabile. Nici unul dintre ei nu uită că a realizat această performanţă cu salariul întârziat luni de zile şi, după ce se va dispersa euforia momentului, aceste lucruri vor cântări decisiv. Nici antrenorul Marius Şumudică nu ştie ce va face, acesta având oferte din zona arabă şi fiind suspendat în Liga I pentru două luni. Nu în ultimul rând, jucători ca Junior Morais, Silviu Lung junior sau Denis Alibec vor primi cu siguranţă propuneri de a pleca, fiind cei mai vandabili jucători din lotul campioanei. În aceste condiţii, totul depinde de ce va dori Ioan Niculae şi toată lumea speră ca acesta să aibă alte gânduri decât Dumitru Bucşaru, fostul patron al Unirii Urziceni. 

Mai mulţi fotbalişti sunt la final de contract

Minunea din Bărăgan a avut un parcurs fulgerător, dar a ars ca o lumânare. Trupa lui Dan Petrescu a câştigat titlul în 2009, a jucat apoi în grupele Ligii Campionilor alături de Sevila, Stuttgart şi Glasgow Rangers, cu care a obţinut opt puncte şi s-a calificat în “primăvara” Ligii Europa, iar în 2011 s-a desfiinţat la solicitarea patronului ialomiţenilor, care şi-a luat banii şi a plecat. Nici Oţelul Galaţi n-a avut un parcurs mai serios, moldovenii reuşind să-şi distrugă clubul în doar patru ani de la momentul când au pus mâna pe potul de 20 de milioane de euro din Liga Campionilor. În 2011 au câştigat titlul şi au jucat apoi în grupe alături de Manchester United, Benfica Lisabona şi FC Basel, fără să obţină vreun punct. Apoi, pas cu pas au regresat, iar acum au ajuns în Liga a III-a, ca şi desfiinţaţi, vânzându-şi stadionul pe bucăţi, la fier vechi. CFR Cluj, Rapid, Universitatea Craiova sau Dinamo, celelalte campioane ale României de după 1990, în afară de Steaua, au mers şi ele pe drumul de la extaz la agonie. Ardelenii şi giuleştenii sunt în insolvenţă şi, deci, nu au drept de joc în cupele europene, oltenii lui Adrian Mititelu s-au desfiinţat, iar Dinamo abia acum iese de sub administrare judiciară şi va putea juca în Europa din 2017. 

Pot da lovitura în Liga Campionilor


    Fotbaliştii din Giurgiu  vor încerca să ajungă  în grupele Ligii
Fotbaliştii din Giurgiu vor încerca să ajungă în grupele Ligii

Astra are puţine şanse să fie cap de serie în turul III preliminar al Ligii Campionilor, dar culoarul campioanei o scapă totuşi de marile sperietori. Şi dacă vor fi în urna a doua la tragerea la sorţi, giurgiuvenii au şansa să joace împotriva unor adversari accesibili, ca Maccabi Tel Aviv, FC Copenhaga, Ludogoreţ Razgrad sau Apoel Nicosia. Ceva mai greu ar fi cu Olympiakos, Legia Varşovia, Celtic, FC Salzburg sau Viktoria Plzen, dar trebuie să recunoaştem că nici aceste nume nu ne inhibă foarte tare. În cazul în care, pe ultima sută de metri, în campionatele de mâna a doua ale Europei, se vor produce nişte surprize şi vor câştiga titlul echipe cu coeficienţi mai slabi decât Astra, atunci campioana României ar fi cap de serie şi lucrurile s-ar simplifica enorm. Adversare i-ar putea fi echipe ca Dudelange, din Luxemburg, Skenderbeu, din Albania sau Dacia Chişinău, din Moldova, adversari pe care Astra n-ar avea voie să nu-i elimine. Odată ajunsă în play-off, Astra ar avea asigurate măcar grupele Ligii Europa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
Daniel Birligea (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania Tonga, amical rugby (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net