"Bizonul" profită de absenţa lui Alibec
“Bizonul” impresionează în primele partide test disputate sub comanda lui Dică. Totuşi, Alibec e aşteptat să revină pe teren peste trei zile în ultimul meci din stagiul de pregătire, cu Oostende, şi să-şi reia rolul de marcator.
Gnohere a reuşit o “dublă” în succesul cu Team Regio, 7-0, şi o dată în remiza cu Oleksandria, 1-1. El a devenit şi favoritul fanilor, peste 2.000 de spectatori asistând la jocul cu ucrainienii, aceştia fiind convinşi că FCSB va câştiga titlul în noul sezon. Francezul a arătat şi la antrenamente o formă foarte bună şi chiar s-a ţinut de glume.
În timp ce colegii săi mutau o poartă, “Bizonul” s-a pus în faţa lor şi le-a dat indicaţii ca un veritabil agent de circulaţie, dar a fost la un pas să primească, în spirit de glumă, câteva şuturi din partea coechipierilor şi atunci a participat şi el la cărat. Însă, statutul de vedetă nu va dura prea mult fiindcă “numărul unu” din lotul roş-albaştrilor, Denis Alibec, îşi pregăteşte revenirea pe gazon.
El participă la antrenamente, dar efectuează deocamdată doar alergări uşoare, în rest fiind la sala de forţă. Perioada de recuperare, după accidentarea în zona inghinală, e estimată că se va încheia curând şi-n trei zile ar putea juca din nou. Dică a primit semnale din partea staff-ului medical că-n partida cu Oostende va putea miza pe serviciile lui Denis pentru câteva zeci de minute. Altfel, ieri seară, cei din delegaţie l-au sărbătorit pe portarul Florin Niţă, titularul dintre buturile echipei împlinind 30 de ani.