Bulgarii lui Moţi au mai făcut o minune
Prima victorie a unei echipe din Bulgaria în istoria grupelor Ligii Campionilor a venit în prelungirile partidei Ludogoreţ - Basel. Formaţia lui Moţi a reuşit minunea la fel ca în play-off-ul din luna august contra Stelei.
Cosmin Moţi şi colegii săi de la Ludogoreţ au izbutit ceea ce Steaua încearcă să facă de opt ani în grupele Ligii (roş-albaştrii deţin un record european negativ, cu 23 de meciuri consecutive fără victorie). Miercuri, stadionul „Vasil Levski” din Sofia a mai trăit o seară magică, aşa cum a fost cea în care Cosmin Moţi a luat mănuşile de portar şi a scos Steaua din Liga Campionilor. Scenariul a semănat cu partida de tristă amintire pentru stelişti, care au primit gol în ultimul minut regulamentar şi ulterior au cedat la penalty-urile de departajare. De această dată, împotriva lui Basel, bulgarii au marcat în minutul 90+1. Cu acest rezultat, Ludogoreţ e pe locul doi după trei runde într-o grupă infernală, din care mai fac parte Real Madrid şi Liverpool, având motive să spere la o calificare miraculoasă în optimi.
Golul victoriei, marcat în prelungiri
Deşi n-a dat gol şi nici n-a intrat în poartă, românul Moţi a fost şi de această dată decisiv. Fostul dinamovist a provocat faza în urma căreia Basel a rămas în inferioritate numerică încă din minutul 18, eliminarea ivorianului Die uşurând misiunea alb-verzilor. „E bine că am câştigat. Greu, dar meritat. După eliminare am avut meciul mai uşor pentru că ei n-au mai contat în atac”, a recunoscut Moţi, singurul fotbalist român implicat în acest sezon al Ligii.